Pe 21 septembrie 2008, în Slatina, la Steaua, peste 5000 de oameni se adunau într-o după-amiază/seară de duminică pentru a-l vedea pe inegalabilul Goran Bregović. Artistul, recunoscut mondial, a venit însoțit de „Orchestra pentru nunți și înmormântări”, într-unul dintre cele mai reușite evenimente în aer liber desfășurate vreodată în Slatina.
O locație cu subînțeles aleasă, în contextul în care tocmai se terminase reabilitarea integrală a cartierului Steaua. Evenimentul a marcat perioada de domnie locală a lui Darius Vâlcov. Avea loc înainte ca acestuia să i se urce Bucureștiul la cap și Slatina să îi rămână mică.
Slătinenii treceau examenul de empatie cu renumitul artist, uneori, pe alocuri, surprins de căldura spectatorilor, fapt ce a generat prelungirea cu mai bine de un sfert de oră a concertului. Lucru pe care Bregović îl face foarte rar. Iar când se întâmplă asta într-un orășel de provincie cu identitate redusă, chiar e de reținut.
La o distanță de 17 ani, efervescența a surprins din nou Slatina, de data asta pe Bulevardul A.I. Cuza, într-o sărbătoare de zilele recoltei sau ceva de genul acesta, pe scena improvizată a urcat renumitul, în felul său, Dani Mocanu. Artist al timpului său, manelist asumat, originar de la Bradu, din Argeș, promotor al unor melodii unde valorile, așa cum le știu cei mai mulți, sunt persiflate, unde subcultura este regină în împărăția analfabetismului funcțional, acesta a reușit să captiveze un public care acum vreo 17 ani era prea mic când Bregović concerta în aer liber în giratoriul de la Steaua.
Nu e o analiză pe opțiunea fiecăruia, e pur și simplu un decupaj într-un clișeu al timpului. Nu discut gusturile fiecăruia, democrația muzicală e un drept. Dar pe undeva, ceva scapă și de aceea această antiteză se cuvine să fie doar o prezentare și atât, ca o imagine dintr-o societate unde agitația produce, în timpul de astăzi, idoli de genul lui Dani Mocanu sau cine știe, autorul acestor rânduri e el însuși un decuplat de la realitatea timpului prezent.
