Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, au reținut doi tineri bănuiți de comiterea unei tâlhării calificate, faptă petrecută în dimineața zilei de 9 octombrie 2025.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, în jurul orei 04:45, un bărbat a sesizat autoritățile că, în timp ce se afla pe strada Crișan din Slatina, ar fi fost agresat de două persoane necunoscute care i-au sustras suma de 10.000 de lei.
Imediat după primirea apelului, a fost constituită o echipă operativă care a demarat investigațiile. Prin acțiuni rapide și o coordonare eficientă între structurile de poliție, în scurt timp au fost identificați principalii suspecți, un tânăr de 24 de ani, din Balș, și un altul de 19 ani, din Slatina.
Pentru documentarea activității infracționale, oamenii legii au efectuat două percheziții domiciliare, iar ulterior, cu sprijinul polițiștilor rutieri din cadrul Serviciului Rutier Olt, cei doi au fost opriți pe Drumul Expres 12, în timp ce se deplasau cu un autoturism.
Suspecții au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Polițiștii olteni au reușit recuperarea aproape integrală a sumei furate, cazul fiind soluționat într-un timp foarte scurt. Reprezentanții IPJ Olt au subliniat că succesul anchetei s-a datorat și colaborării cu Poliția Locală Slatina, care a pus la dispoziție imagini relevante de pe camerele de supraveghere video.
„Prin acțiunea promptă și cooperarea exemplară dintre structuri, cazul a fost clarificat rapid, demonstrând încă o dată profesionalismul și eficiența polițiștilor olteni”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Autoritățile reamintesc că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.














