Trăim într-un paradox. Statisticile internaționale arată că omenirea este, numeric, mai alfabetizată ca oricând. Aproape fiecare copil merge la școală, în majoritatea țărilor există acces la manuale, la internet, la informație abundentă. Și totuși, în acest secol al „cunoașterii nelimitate”, ne confruntăm cu un fenomen neașteptat: analfabetismul cognitiv.
Acesta nu are legătură cu necunoașterea cifrelor, a literelor sau cu incapacitatea de a descifra un text. Omul contemporan știe să citească, dar de multe ori nu știe să gândească asupra a ceea ce citește. Primește informații, dar nu le poate procesa critic, nu le poate corela și compara, nu le poate așeza într-un context și concluziona. Și astfel, rămâne captiv într-un flux continuu de date, fără a-și putea construi o imagine coerentă a realității.
În acest sens, analfabetismul cognitiv devine o formă de orbire a gândirii, o boală malefică și tăcută. Analfabetismul cognitiv poate fi definit că este asemenea cu o incapacitate de a face legătura dintre cuvinte și sens, dintre informații și adevăr, ceea ce implică o înțelegere distorsionată a prezentului și realității. Este boala tăcută a epocii digitale, în care unii, persiflant ne spun că oamenii „gândesc” cu degetele. De aceea, în mod peiorativ unele rețele sociale îi mai etichetează defăimător și drept „creatori digitali”, de parcă acești oameni, utilizatori de internet ar gândi digital și nu ar avea minte, creier și conștiință.
De unde vine acest fenomen malefic pentru societatea noastră?
1. Școala românească are o vină structurală
În țara noastră, generații întregi de copii au fost formate într-un sistem educațional care a pus accentul pe memorare/reproducere și nu pe gândire. Elevii au fost antrenați să memoreze, să dea răspunsul „corect”, să învețe comentarii – gata scrise, în loc să învețe să pună întrebări. Întrebarea „cum a caracterizat criticul literar „x” personajul central din această scriere literară?” a devenit mai importantă decât întrebarea de fond „ce înțelegi tu din acest text și care este mesajul pe care vrea să-l transmită autorul?”.
Această educație mecanicistă a produs absolvenți care știu comentarii, formule, dar nu înțeleg cum funcționează societatea noastră și lumea în care trăim; care pot da teste, dar nu pot lua decizii. În locul unui laborator al gândirii, școala românească a devenit, adesea, o fabrică de diplome.
2. Societatea spectacolului
Se poate spune că aderăm voit sau mai puțin voit la o societate spectacol, atunci când adolescentul sau adultul părăsind școala sau locul de muncă se refugiază într-un univers mediatic, dominat de rețele sociale și de divertisment facil. Din această perspectivă, algoritmii digitali îi servesc conținut pe măsura emoțiilor, nu pe măsura nevoii de sens. Totul este construit pentru a produce reacții rapide: like sau dislike, râs sau furie.
Astfel, mintea se obișnuiește cu superficialul. Lectura unui text mai lung devine un efort greu de susținut. Răbdarea de a urmări un argument, pas cu pas se pierde. Atenția este fragmentată în sute de stimuli pe minut. În acest mediu, gândirea critică se atenuează și devine o „specie pe cale de dispariție”.
3. Factorii politici și economici
Mai există și un interes ascuns, dar evident: puterea politică preferă masele de oameni confuzi, neinițiați, care gândesc puțin și sunt ușor de manipulat. Politicienilor le este mai simplu să conducă oameni care reacționează emoțional, decât cetățeni care pun întrebări incomode. Din această cauză, puterea politică nu susține și nu investește în dezvoltarea unei democrații participative, preferând democrația reprezentativă. Companiilor digitale le este mai profitabil să țină utilizatorii captivi în bule informaționale, decât să expună pe rețelele de socializare conținut cu diversitate de idei.
Într-o societate unde oboseala, precaritatea și stresul cotidian fac ravagii, oamenii nu mai au timp și energie pentru exercițiul gândirii și caută ceva facil pentru a se elibera de zgura zilei. Și astfel, în mod ironic, deși avem acces la mai multă informație ca niciodată, ne trezim mai ușor de a fi manipulați, mai ușor de influențat și mult mai vulnerabili la fake news și conspirații.
Care este prețul plătit?
Prețul este uriaș și îl resimțim zilnic.
În primul rând, pierdem democrația reală. Dacă cetățenii nu înțeleg mecanismele economice, juridice și sociale, deciziile politice sunt luate pe bază de lozinci, de frici și de emoții. Votul devine un act de instinct, nu de judecată. Și astfel o democrație reală, la care aspirăm cu toții a fost și încă este transformată în mod politicianist într-o pseudo-democrație.
În al doilea rând, pierdem autonomia personală. Cine nu are gândire critică devine dependent de „opinia generală” sau de influență. Omul fără alfabetizare cognitivă nu-și trăiește propria viață, ci viața pe care io alocă cei ce dictează, sau mai bine zis potentații zilei.
Și, poate cel mai grav, pierdem capacitatea de a construi sens. O civilizație plină de date, dar goală de înțelepciune, riscă să se prăbușească în haos. Să ne gândim doar la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale de la noi, alegeri la care nu se organizează dezbateri de fond, care să fie bazate pe programe și platforme electorale. Presa de la noi, în cea mai mare parte a sa, în loc să fie câinele de pază al democrației a fost aservită politicianismului găunos Și din această cauză, la noi campaniile electorale își pierd sensul. Și dacă mai menționăm și aspectele legate de corupția politicianist-electorală avem rețeta completă a unei pseudo-democrații consolidate.
Comentariu IN: În România, analfabetismul cognitiv este teren fertil și mană cerească pentru politicianismul găunos. Vom dezvolta o artă conceptuală și vom antrena tinerele generații pentru a depăși aceste cadre culturale nefaste? Vom reconceptualiza și reconfigura locul și rolul nostru în noua realitate cognitivă care ne inundă? Rămâne de văzut, dar aproximez că nu vom avea încotro.
Co-creație IN-IAlg, Andrei Suman
