Acasă Actualitate Dobrosloveni devine centru al educației prin sport. Parteneriat pentru copiii din Oltenia

Dobrosloveni devine centru al educației prin sport. Parteneriat pentru copiii din Oltenia

611

Comuna Dobrosloveni face un pas important pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor din zonă, prin lansarea proiectului „Educație prin sport”, realizat în parteneriat cu Federația Română de Hand to Hand Fighting.

Primarul comunei, Gheorghe Tudorașcu, a anunțat că prin acest program, cei mici vor beneficia de antrenamente gratuite și de burse sportive, având șansa să se dezvolte prin disciplină, performanță și spirit de echipă.

Inițiativa este coordonată de Bogdan Neagu, președintele Federației Române de Hand to Hand Fighting, alături de Claudiu Șarpe, manager de dezvoltare pe zona Oltenia, și Vasi Giurcă, antrenor coordonator al proiectului.

„Dorim să oferim copiilor din Dobrosloveni și din întreaga regiune a Olteniei oportunitatea de a practica un sport de performanță și de a învăța valori esențiale pentru viață, respect, responsabilitate și autocontrol”, a declarat Bogdan Neagu.

Prima competiție din cadrul programului va avea loc pe 8 noiembrie, la Dobrosloveni, sub denumirea „Cupa Oltenilor”. Evenimentul va include probe de Self Defense/Hand to Hand Fighting/Autoapărare, dar și o demonstrație spectaculoasă a trupelor speciale.

Primarul Gheorghe Tudorașcu, alături de Maria Șarpe, Claudiu Șarpe și Vasi Giurcă, susțin implementarea acestui proiect, care aduce beneficii nu doar comunității locale, ci și întregii regiuni.

„Este o mare bucurie să putem investi în viitorul copiilor noștri prin sport. Credem că educația nu se face doar în școli, ci și pe terenul de antrenament”, a subliniat edilul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.