Acasă Actualitate Incendiu evitat la Osica de Sus. Pompierii au stins la timp focul...

Incendiu evitat la Osica de Sus. Pompierii au stins la timp focul aprins pe un teren viran

25

Un incendiu izbucnit ieri după-amiază, 30 septembrie 2025, în comuna Osica de Sus, satul Tomeni, putea produce pagube materiale importante după ce un localnic a folosit focul deschis pentru a igieniza un teren viran. Focul a fost observat la timp și anunțat chiar de către persoana care l-a aprins, prin numărul unic de urgență 112. La fața locului au intervenit pompierii Gărzii Osica de Sus, care au reușit să stingă flăcările înainte ca acestea să se propage către zona de locuințe și terenurile agricole din apropiere.

Inspectorii ISU Olt au aplicat proprietarului terenului o amendă contravențională în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind protecția mediului. Reprezentanții instituției reamintesc că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă. În plus, astfel de practici pot atrage nu doar amenzi, ci și reducerea subvențiilor acordate de APIA. Potrivit legii, arderea miriștilor, stufului, turbăriilor, tufărișurilor sau a vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu sume între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoane juridice.

ISU Olt atrage atenția că respectarea acestor reguli este esențială pentru siguranța oamenilor, protejarea bunurilor și a mediului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.