Acasă Actualitate „Programul pentru școli” continuă cu un buget majorat. Peste 1,8 milioane de...

„Programul pentru școli” continuă cu un buget majorat. Peste 1,8 milioane de copii vor beneficia de fructe, lapte și produse de panificație

76

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, 25 septembrie 2025, continuarea „Programului pentru școli al Uniunii Europene” pentru perioada 2023–2029, precum și bugetul aferent anului școlar 2025–2026. Potrivit ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, alocarea financiară a fost majorată la 798 de milioane de lei. Programul are ca obiectiv promovarea unei alimentații sănătoase în rândul celor mici și asigură zilnic distribuirea de fructe și legume proaspete, lapte, produse lactate și produse de panificație pentru peste 1,8 milioane de preșcolari și elevi din întreaga țară.

„Folosim fondurile europene pentru a garanta copiilor noștri acces la hrană sănătoasă și, în același timp, sprijinim producătorii locali prin distribuirea produselor obținute de aceștia”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Autoritățile subliniază că programul nu are doar o dimensiune educațională și socială, ci și una economică, prin stimularea consumului de produse autohtone și prin susținerea fermierilor și procesatorilor locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.