La invitația Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, o delegație a Partidului SOS România, alcătuită din deputații Mihai-Adrian Țiu și Simona Macovei, alături de senatorul Dumitru Manea, a participat la recepția organizată la București pentru a marca 76 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze și de la stabilirea relațiilor diplomatice cu România.
În cadrul evenimentului, Excelența Sa Chen Feng, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, a evocat tradiția solidă a relațiilor bilaterale. România a fost al treilea stat din lume care a recunoscut Republica Populară Chineză, la 5 octombrie 1949, după Uniunea Sovietică și Bulgaria.
Diplomatul chinez a subliniat dorința Beijingului de a continua și aprofunda cooperarea cu țara noastră, pe bază de deschidere și respect reciproc. Printre direcțiile vizate se numără intensificarea schimburilor culturale și obținerea de rezultate concrete în beneficiul ambelor state. De asemenea, ambasadorul a transmis angajamentul Chinei de a sprijini consolidarea Parteneriatului Amplu de Prietenie și Cooperare dintre cele două națiuni.
Deputatul Mihai-Adrian Țiu a subliniat la rândul său că România trebuie să acorde o atenție deosebită acestei relații diplomatice, ca parte a unei politici externe demne de un stat național și suveran.
„Un popor unit nu poate fi învins!”, a transmis parlamentarul de Olt, în mesajul său de solidaritate și responsabilitate națională.












