Polițiștii oltenit au derulat, în perioada 16-22 septembrie 2025, acțiuni de prevenire și control în trafic, în cadrul campaniei europene „ROADPOL Safety Days”, inițiativă dedicată reducerii numărului de accidente rutiere și creșterii siguranței pe drumurile publice. Pe parcursul unei săptămâni, polițiștii au acționat nu doar pe șosele, ci și în școli și spații publice, unde au desfășurat activități de informare și educare, cu accent pe categoriile vulnerabile – pietoni, bicicliști și utilizatorii de vehicule pe două roți.
În urma controalelor, oamenii legii au aplicat 752 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 54.500 de lei. De asemenea, au fost reținute 99 de permise de conducere, dintre care 78 pentru depășirea vitezei legale. Totodată, polițiștii au constatat 15 infracțiuni la regimul circulației.
Reprezentanții IPJ Olt subliniază că acțiunile au avut un puternic caracter preventiv, principalul obiectiv fiind conștientizarea riscurilor și responsabilizarea tuturor participanților la trafic.
„Mulțumim celor care au dat dovadă de responsabilitate și au contribuit, prin comportamentul lor, la siguranța comunității”, transmit reprezentanții IPJ Olt.














