Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt anunță deschiderea unei noi sesiuni de înscriere pentru programul de voluntariat „Salvator din pasiune”. Cei care își doresc să sprijine pompierii militari și să participe la misiuni de intervenție pot depune cererile și dosarele de înscriere în perioada 18-25 septembrie 2025.
Pot deveni voluntari persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:
– au vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
– sunt apte din punct de vedere medical;
– nu au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
– nu au pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență;
– nu sunt angajate și nu își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor voluntare sau private pentru situații de urgență.
După finalizarea programelor de pregătire, voluntarii vor putea lua parte la diverse misiuni alături de pompieri, printre care:
– intervenții pentru salvarea vieților și bunurilor;
– acordarea primului ajutor calificat;
– sprijin în acțiuni de ajutor umanitar;
– campanii de informare și prevenire a situațiilor de urgență.
Reprezentanții ISU Olt transmit că acest program este o oportunitate pentru toți cei care vor să contribuie direct la siguranța comunității și să facă parte din echipa salvatorilor.
Cei interesați pot găsi detalii suplimentare pe site-ul oficial al instituției: Instrucțiuni activitate voluntariat ISU Olt.














