Acasă Actualitate Comuna Bărăști marchează „Ziua Curățeniei Naționale” printr-o amplă acțiune de voluntariat

Comuna Bărăști marchează „Ziua Curățeniei Naționale” printr-o amplă acțiune de voluntariat

61

Primăria Bărăști, prin vocea primarului Ionuț Roșianu, îi invită pe toți locuitorii comunei să participe vineri, 19 septembrie 2025, la „Ziua Curățeniei Naționale”. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 09:00, punctul de întâlnire fiind curtea primăriei.

„Este momentul să arătăm că iubim natura, mediul în care trăim și că fiecare dintre noi contează. Împreună putem lăsa în urmă un loc mai curat, mai frumos și mai sănătos pentru copiii noștri”, a transmis edilul.

Acțiunea presupune mobilizarea comunității într-un demers comun de ecologizare, prin care voluntarii vor contribui la igienizarea spațiilor publice și a zonelor verzi din comună.

Primarul Roșianu a făcut un apel la responsabilitate și spirit civic, subliniind că participarea locuitorilor este esențială pentru reușita acestei inițiative. Cei care doresc să se alăture sunt rugați să confirme prezența la numărul de telefon 0790137735.

„Haideți să demonstrăm că suntem o comunitate unită și responsabilă! Pe viitor, mi-aș dori să organizăm cât mai multe acțiuni de acest fel, pentru ca grija față de natură să devină o tradiție în comuna noastră”, a adăugat primarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.