Cea mai importantă, dar cea mai fragilă dintre mecanismele care pun în funcțiune angrenajul numit generic stat de drept este încrederea în justiție. Când aceasta este atinsă de bănuieli, când națiunea simte că magistrații servesc părtinitor, interesat, subiectivi, ansamblul general este pus la îndoială. Capitularea nu se face secvențial, ea este expresia unei căderi totale, căci odată pierdută încrederea, ea se recâștigă într-un timp lung, poate chiar în generații de magistrați.
Tribunalul Olt este locul unde, cel puțin în speța în care sunt trimiși în judecată omul de afaceri Mircea Ungureanu și alte 14 persoane fizice sau juridice, neîncrederea în justiție tinde să ia forma unei certitudini.
Vineri, 12 septembrie, un termen de judecată generat arbitrar împotriva hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor
Pe fondul protestului în care se află magistrații nemulțumiți de măsurile luate de guvern, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul fiecărei instanțe a stabilit care sunt cauzele încadrate în zona de urgență. Celelalte aflate în judecata de fond sunt considerate suspendate. Numai că o decizie colectivă este subminată de insistența judecătorului de caz Mihaela Botea, cea care în condițiile date de faptul că organismul statutar spune una, decizia respectivei este alta. Și asta în condițiile în care urgența din cauză nu este dată de o iminentă prescriere a faptelor într-un termen rezonabil încât necesitatea unui nou termen să fie imperios necesară.
Pe seama celor de mai sus, explicația complementară este dată de avocatul Marius Ionescu, cel care amintește speța unde Curtea de Apel București a refuzat să judece un dosar în care o persoană cere statului să-i deconteze un tratament esențial. Iată poziția sa: „Dacă veți verifica hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Olt, veți vedea care sunt cauzele considerate a fi urgente și care trebuie să fie judecate în regim de urgență. Mai mult, dacă veți căuta în mass-media de ieri, veți observa că însăși Curtea de Apel București a refuzat să judece o ordonanță președințială prin care se solicita compensarea unui medicament în cazul unui bolnav de cancer, al unei persoane bolnave de cancer, iar CSM, ulterior, a venit cu un comunicat și a statuat faptul că era apanajul statului român să asigure medicamentele și nu al Justiției. Nu pot face o analogie între dosarul de astăzi și dosarul de la Curtea de Apel București, dar tind să cred că este într-o contradicție cu cele declarate de către Consiliul Superior al Magistraturii și de către hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Olt, în ceea ce privește cauzele care sunt considerate urgente și care trebuie să fie judecate în regim de urgență, deși activitatea de judecată este suspendată.
Dar se pare că suspendarea operează la discreția unei persoane. În opinia noastră nu era o cauză urgentă sau nu se în scria pe lista cauzelor urgente astfel cum a fost adoptată”.
În completare la cele precizate de avocatul Marius Ionescu, Răzvan Crăciunaș, un alt avocat de succes, vine să susțină pledoaria făcută de prezenta publicație privind interesul de orice altă natură al unui judecător în această cauză: „Forma de protest în care se află magistrații în acest moment este forma de protest care a fost aprobată și de CSM și care a stabilit limitele clare în care urmează a fi judecate de cauzele.
La nivelul instanțelor naționale, din experiența noastră, văzând și practica de la București și la alte instanțe din țară, în fondurile dosarelor nu s-a acordat termen. Deci, practic, avem, în materie penală, cauzele în care sunt măsuri preventive, care, sigur, sunt condiționate de un termen și care se judecă, și măsuri cu caracter medical, internare medicală provizorie sau derivate, precum, știu și eu, măsuri de supraveghere tehnică, care, sigur, se judecă. În rest, toate dosarele, fie au fost suspendate, fie au primit alte termene de judecată.
Motivarea judecătorului din prezentul dosar este una care excede hotărârii colegiului de conducere a Tribunalului Olt. Nu există o urgență, dosarul nu este un dosar supus prescripției, nu este un dosar atât de vechi precum s-a prezentat astăzi în sala de judecată, prin urmare nu există nicio justificare obiectivă de a acorda termen. Sigur, însă, că judecătorul are posibilitatea să judece. Însă, din ce am observat în hotărârea Colegiului de conducere a Tribunalului Olt, aceasta a fost adoptată cu un unanimitate, deci, probabil, și doamna judecător a fost de acord la momentul adoptării acesteia cu forma de protest.
Eu cred că e o chestiune particulară în acest dosar, văzând acordarea termenului de astăzi; a dorit să judece acest dosar. Nu știu dacă alte dosare ale doamnei judecător au primit termen, dacă alte fonduri au primit termin în această perioadă, dar aceasta se poate afla cu ușurință printr-o solicitare adresată instanței”.
În afara acestor poziții legate de un termen precis din cauză, însăși prestația generală a judecătorului de caz, în speța Ungureanu și ceilalți, conturează suspiciunea lipsei de imparțialitate: Atunci când apărarea aduce probe noi, pune în lumină prin declarații ale unor martori adevărul altul decât cel promovat de acuzare, se încearcă minimalizarea importanței acestora, iar în acest caz pare că rechizitoriul este deja material cu puterea lucrului judecat, ceea ce nu e bine. Nu e deloc bine!
