Trei bărbați din Slatina, cu vârste cuprinse între 38 și 51 de ani, au fost reținuți de polițiști după ce ar fi sustras o autoutilitară în valoare de aproximativ 30.000 de euro.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în dimineața zilei de 23 iulie, un bărbat din județul Bistrița-Năsăud a sesizat, prin apel 112, că mașina sa, parcată pe un teren viran de pe strada Crișan din Slatina, a dispărut peste noapte, împreună cu bunurile aflate în interior.
În urma sesizării, polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt calificat și au început investigațiile. După mai bine de o lună de cercetări, anchetatorii au identificat trei persoane bănuite că ar fi comis fapta.
La data de 11 septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au efectuat trei percheziții la locuințele suspecților. Cu această ocazie au fost descoperite și ridicate bunuri de interes pentru anchetă. Cei trei bărbați au fost duși la audieri.
În aceeași zi, după administrarea probatoriului, pe numele lor au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj. În cursul zilei de 12 septembrie, suspecții urmează să fie prezentați instanței cu propuneri legale.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Biroului de Ordine Publică Slatina și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.
IPJ Olt reamintește cetățenilor importanța luării unor măsuri de siguranță pentru protejarea bunurilor și îi încurajează să anunțe imediat poliția în situații similare.
Menționăm că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.














