Acasă Actualitate Supracontrol Loctrans în Slatina. Verificări și sprijin pentru călători și șoferi

Supracontrol Loctrans în Slatina. Verificări și sprijin pentru călători și șoferi

61

Miercuri, 10 septembrie 2025, la primele ore ale dimineții, echipa de supracontrol a Loctrans Slatina a desfășurat o amplă acțiune de verificare în autobuzele și stațiile din municipiu. Scopul intervenției a fost atât monitorizarea respectării regulilor de călătorie, cât și sprijinirea șoferilor și a echipelor de control în activitatea zilnică.

Inspectorii au urmărit mai multe aspecte esențiale pentru buna funcționare a transportului public: verificarea și validarea cardurilor și biletelor; monitorizarea timpilor de așteptare și a condițiilor de transport; sprijinirea șoferilor și a controlorilor; informarea și îndrumarea pasagerilor cu privire la abonamente și bilete; avertizarea celor care nu dețin sau nu validează titluri de călătorie.

Reprezentanții Loctrans transmit că echipa a stat de vorbă cu călătorii și a oferit explicații și soluții rapide acolo unde au fost semnalate probleme.

„Acțiunea de supracontrol ne ajută să avem o imagine reală asupra situației din teren și să fim mai aproape de pasageri și de colegii noștri. Mulțumim Poliției Locale Slatina pentru sprijinul acordat”, se arată în comunicatul societății de transport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.