Primarul comunei Deveselu, Marius Aliman, a anunțat o veste importantă pentru localnici, începând de mâine, 4 septembrie 2025, cetățenii care au proprietăți pe partea stângă a conductei de gaze Caracal–Corabia vor putea solicita racordarea la rețeaua de gaze naturale.
Concret, această facilitate îi vizează pe locuitorii de pe: strada Nicolae Bălcescu din satul Comanca, strada Eroilor din comuna Deveselu.
Pentru realizarea branșamentului, cei interesați trebuie să depună următoarele documente: copie după buletin sau carte de identitate, copie după actul de proprietate, nomenclatorul stradal emis de Primărie.
„Este cea mai bună veste pentru locuitorii din zonă”, a transmis primarul Marius Aliman, subliniind că acest pas reprezintă o investiție majoră în confortul și siguranța cetățenilor.
Astfel, comunitatea din Deveselu face un pas înainte spre modernizare, accesul la gaze naturale fiind considerat de autorități o prioritate pentru creșterea nivelului de trai.














