Astăzi, când Biserica face pomenirea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, avem datoria să privim dincolo de povestea biblică și să tragem o paralelă dureroasă, dar necesară: și învățământul românesc pare să fie decapitat ori de câte ori are curajul să spună adevărul.
Asemenea lui Ioan, care trăia în simplitate – cu miere sălbatică, lăcuste și o haină din păr de cămilă – și striga în pustie împotriva păcatului și a corupției morale, școala românească trăiește cu minimul posibil: subfinanțată, marginalizată, abandonată pe marginea drumului de marile priorități ale nației. Și totuși, vocea ei încă se mai aude. Profesorii, elevii și părinții care cred în rostul educației mai au puterea de a striga: „Schimbați-vă! Nu ne mai condamnați la mediocritate!”
Ioan și-a pierdut capul pentru că a spus un adevăr incomod. La fel, și școala este „executată” de fiecare dată când formează elevi care gândesc critic, care pun întrebări, care deranjează status quo-ul. Sistemul educațional este decapitat, nu doar simbolic, ci și practic – prin reforme incoerente, legi schimbate peste noapte, lipsa unei viziuni clare, ignorarea vocilor care vor să construiască, nu doar să supraviețuiască.
Dansul fiicei Irodiadei, care a dus la tăierea capului unui sfânt, e echivalentul politicilor seducătoare dar toxice, al promisiunilor de carton, al cifrelor cosmetizate din rapoarte oficiale. Educația este aruncată în temnița tăcerii, departe de lumina reflecției publice, pentru că deranjează. Pentru că cere. Pentru că pune oglinda în fața societății.
Dar poate că azi, tocmai azi, avem ocazia să alegem altceva. Să nu lăsăm începutul de an școlar să treacă în indiferență. Să nu permitem ca vocea școlii să fie amuțită. Să nu acceptăm decapitarea unei profesii care modelează caractere și formează conștiințe.
Ioan a pregătit calea Domnului. Educația ar trebui să pregătească calea spre o societate vie, dreaptă, sănătoasă. Nu e timpul resemnării. E timpul mărturisirii. Timpul celor care aleg să nu tacă.
Să fim acei oameni. Să fim cei care spun:
„Educația nu este o victimă pe o tavă de argint. Educația trebuie să trăiască. Să strige. Să lumineze. Să salveze.”
Pentru că, dacă nu apărăm capul educației azi, s-ar putea ca mâine să nu mai avem nici trupul unei societăți de apărat.
Acesta e dansul nostru. Nu al lor. Și nu vom mai juca după muzica indiferenței!
Dir. Prof. Dr. Alin Bolboașă Șofaru
