Acasă Actualitate Concurs ilegal de cai, oprit de polițiști la Brastavățu. Amenzi de peste...

Concurs ilegal de cai, oprit de polițiști la Brastavățu. Amenzi de peste 13.000 de lei

1153

Un concurs ilegal de frumusețe și viteză cabalină, organizat duminică, 24 august 2025, în comuna Brastavățu, a fost întrerupt de polițiștii olteni.

La acțiune au participat polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, alături de colegii din cadrul Poliției Orașului Corabia, Secțiilor de Poliție Rurală nr. 3 Corabia și nr. 10 Vișina, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

În urma verificărilor, oamenii legii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.500 de lei, pentru „deținerea sau transportul de animale neidentificate și neînregistrate, fără documente sanitar-veterinare”, conform HG 984/2005. Polițiștii reamintesc că bunăstarea animalelor este o obligație legală și morală, iar organizarea unor competiții neautorizate, în care animalele sunt expuse stresului sau riscului de vătămare, constituie nu doar o încălcare a legii, ci și un act de cruzime.

„Inspectoratul de Poliție Județean Olt va continua să desfășoare acțiuni ferme pentru prevenirea și sancționarea oricăror fapte care pun în pericol animalele. Cetățenii sunt încurajați să sesizeze orice situație de abuz sau exploatare a acestora”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.