Acasă Actualitate „Sărbătoarea Pâinii” la Scornicești. 30 de ani de tradiție și dezvoltare pentru...

„Sărbătoarea Pâinii” la Scornicești. 30 de ani de tradiție și dezvoltare pentru comunitate

134

Scornicești a fost, din nou, vineri, 22 august 2025, în straie de sărbătoare. „Sărbătoarea Pâinii”, unul dintre cele mai importante evenimente ale orașului, a ajuns la ediția aniversară de 30 de ani și a reunit comunitatea locală într-un moment de bucurie, recunoștință și respect pentru tradiție.

Primarul Daniel Tudor a subliniat importanța acestui eveniment pentru identitatea Scorniceștiului, evidențiind faptul că sărbătoarea nu este doar despre celebrarea unei tradiții, ci și despre unitatea comunității. „Este o onoare să păstrăm această frumoasă moștenire și să o ducem mai departe pentru generațiile viitoare. Sărbătoarea Pâinii ne arată că, atunci când suntem împreună, putem construi atât pe baza tradiției, cât și prin dezvoltarea prezentului”, a transmis edilul.

În fața sutelor de spectatori, primarul a premiat familiile care au împlinit jumătate de veac împreună, adevărate repere de iubire și stabilitate în comunitate: Ion şi Stana Ioana, Florea și Niculina Militaru, Viorel şi Elena Păunescu, Constantin şi Maria Pătran, Ion și Dumitra Dică, Nicolae și Viorica Drăguşin, Ion și Rica Marinescu, Tudor şi Maria Vîlcică, Ion şi Maria Ghiță, Georgică și Maria Stanciu, Alecsandru şi Constantina Turcin, Constantin şi Florica Zamfir, Ion și Mariea Lupescu, Valerian și Rada Screciu, Marin și Aurelia Bîncă, Gheorghe şi Ioana Vlaicu, Ion și Ioana Mihăilă, Ion și Floarea Stanca, Alexandru și Niculina Topală și Marin și Ioana Teodorescu.

„Sunt, ca întotdeauna, în mijlocul dvs., pentru că așa este cel mai bine… Pentru că doar așa afli, într-adevăr, care sunt nevoile și problemele cu care ne confruntăm. Vreau, în primul rând, să vă mulțumesc pentru că sunteți prezenți în această seară aici, chiar dacă vremea ne-a pus un pic în dificultate. Dar iată că Bunul Dumnezeu ține cu oamenii buni și știu că la Scornicești și nu numai în Scornicești, pentru că sunt persoane și din comunele vecine, sunt oameni buni. Așa că Dumnezeu iată este cu noi.
La ultimele două ediții știți bine că am ținut sărbătoarea pe perioada două zile. Acum din motive pe care nu vreau să le transpun acum aici, am ales și am convenit să facem această sărbătoare minunată, pentru că este o sărbătoare a noastră, o sărbătoare a scorniceștenilor, pe perioada unei singure zile. Așa că trebuie să ne distrăm astăzi cât în două zile. Vreau să mulțumesc, pe această cale, sponsorilor noștri pentru că le-au ajutat și au fost alături de noi și în acest an și vreau să vă spun că nu sunt deloc puțini. Sunt chiar într-un număr mai mare față de anii trecuți, chiar dacă și pentru dumnealor perioada nu este chiar roz. Vreau să mulțumesc și tuturor consilierilor locali pentru că sunt, au fost și vor fi în continuare alături de dvs. și vor susține toate proiectele, cu siguranță, atât ale mele cât și ale dumnealor, pentru binele și bunăstarea locuitorilor orașului Scornicești.
Nu în ultimul rând vreau să mulțumesc și forțelor de ordine care sunt și au fost întotdeauna alături de noi, chiar în fiecare zi, pentru că, așa cum știm cu toții, Scorniceștiul este un oraș liniștit, un oraș sigur și asta se datorează în mare parte și dumnealor. Ceea ce mă refer la Poliția din Scornicești, Jandarmeria și, nu în ultimul rând, Pompierilor, pentru că, mai ales în perioada de vară, știm foarte bine cu câte dificultăți s-au confruntat și s-au descurcat și și-au făcut treaba cu devotament. Împreună am început un proiect în 2016, un proiect prin care să construim un Scornicești modern, un Scornicești de care să fim mândri, un Scornicești în care copiii noștri, nepoții noștri să poată trăi în condiții decente, cel puțin. Tot împreună vă asigur că vom continua acest proiect și țin neapărat să vă asigur de tot sprijinul meu, de toate intențiile bune ale mele, că voi face tot ce ține de mine pentru a reuși, împreună, să putem vorbi, în scurt timp, ca în Scornicești să nu există străzile asfaltate, să nu există gospodării neutilate, cu tot ce înseamnă utilitățile vremurilor în care trăim, să nu există blocuri, în Scornicești, nereabilitate. Când spun toate aceste lucruri, să știți că am certitudinea, pentru că știu ce pot să fac, dar mai mult de atât am lângă mine o echipă a Partidului Social-Democrat, atât la Olt cât și la nivel central, o echipă condusă de un om, de un prieten al meu, un prieten al nostru, un om care a pus mai presus de interesele personale interesele noastre ale cetățenilor, domnul președinte Marius Oprescu”
, este mesajul primarului Daniel Tudor.

„Bună seara, Scornicești, sunt onorat să mă aflu în mijlocul dvs.! Mă bucur să fim împreună în această seară la una dintre cele mai așteptate sărbători din județul Olt: Sărbătoarea Pâinii de la Scornicești, o sărbătoare care, iată, astăzi, a ajuns la XXX-a ediție. Felicitări și la cât mai multe! De fiecare dată, când vorbim de Sărbătoarea Pâinii, Scorniceștiul prinde viață, comunitatea se reunește și, pe lângă faptul că reușește să-și păstreze tradițiile, pentru că vorbeam astăzi despre 60 de ani ai ansamblului Călușul Scornicești, privește și cu încredere către viitor. Sunteți o comunitate puternică, o comunitate condusă de Daniel Tudor, un primar deja cu multă experiență administrativă, care reușește, zi de zi, să transforme Scorniceștiul într-un oraș în care îți place să trăiești. Merită aplauzele dumneavoastră: Daniel Tudor! Felicitări, domnule primar, felicitări pentru rezultatele deosebite de la alegeri. Nu știu dacă au mai fost primari de orașe care au câștigat cu un asemenea scor. Felicitări dumneavoastră că v-ați ales un administrator care reușește să transforme Scorniceștiul. Așa cum v-am obișnuit, nu sunt singur nici astăzi, sunt împreună cu echipa politică și administrativă a județului Olt și a PSD Olt, o echipă care ține cu Scorniceștiul și care sprijină toate proiectele administrative ale primarului dumneavoastră. Sunt oameni apropiați de dvs., oameni care sunt prieteni și sprijin, pentru că primarii noștri sunt o adevărată echipă și se sprijină unii pe alții atunci când au nevoie, sunt apropiați de Scornicești și apropiați de primarul dumneavoastră – Daniel Tudor. Cu toții suntem aici din respect pentru dvs., din respect pentru ceea ce ați făcut pentru noi și vă mulțumim pentru susținere! Daniel Tudor te asigurăm aici de tot sprijinul nostru în tot ceea ce-ți propui pentru Scornicești. Scornicești merita acest lucru, ești primarul care poate face aceste lucruri și sunt convins că împreună vom reuși să facem ceea ce ne propunem”, este mesajul președintelui Consiliul Județean Olt, Marius Oprescu.

„Bună seara, Scornicești și bine v-am găsit, astăzi în zi de mare sărbătoare pentru orașul dumneavoastră. Mă bucur foarte mult că ați ales continuitatea, ați ales pentru orașul Scornicești un primar care știe administrație, un primar care a demonstrat că are proiecte de dezvoltare pentru orașul dumneavoastră. Întotdeauna, vin cu mare drag, vin alături de primar și alături de toată organizația PSD Olt, pentru că organizația PSD Olt și Partidul Social Democrat, în general, au fost întotdeauna alături de oameni, a asigurat o securitate în fiecare familie din județul Olt, dar și din România. Partidul Social Democrat a creat programe de dezvoltare locală, a creat aceste programe prin care domnul primar a dezvoltat orașul Scornicești. Eu vreau să vă asigur, în continuare, ca ministrul al agriculturii, că datoria mea și a colegilor mei din Parlamentul României este să aducem cât mai multe investiții în orașul Scornicești, să creăm locuri de muncă, așa cum am făcut până acum. Vreau să vă asigur că toate fondurile europene pe care noi le avem la Ministerul Agriculturii, atât pentru fermierii mici, dar și pentru fermierii mari, vor continua. Vom continua cu aceste proiecte de dezvoltare și vreau să-l asigur pe domnul primar și pe toată echipa Partidului Social-Democrat și pe dumneavoastră, de toată susținerea noastră. Pentru că, cu ajutorul dumneavoastră, am fost trimis în Guvernul României. Sunt om al locului, sunt om al județului Olt și voi sprijini județul Olt și comunitatea dumneavoastră. Numai împreună și cu ajutorul Dumnezeu, putem dezvolta fiecare localitate. Eu vă mulțumesc, vă urez distracție plăcută, în continuare. Dumnezeu să ne binecuvânteze, Doamne ajută!”, este mesajul ministrului Agriculturii, Florin Barbu.

Reprezentanții PSD Olt au felicitat administrația locală pentru modul în care reușește să îmbine investițiile importante în infrastructură și modernizarea orașului cu atenția față de nevoile oamenilor, de la elevi și tineri, până la fiecare familie din comunitate. „PSD Olt este și va rămâne aproape de Scornicești, sprijinind proiectele și investițiile care aduc progres și o viață mai bună locuitorilor orașului”, se arată în mesajul organizației.

Ediția aniversară a adus împreună locuitori, oficiali și invitați, confirmând că „Sărbătoarea Pâinii” este mai mult decât un eveniment local, este un simbol al continuității, al comunității și al respectului pentru muncă și tradiție.

La mulți ani, Scornicești! La mulți ani acestei frumoase tradiții care unește generații și păstrează viu spiritul locului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.