Comentariu IN: Cetățeanul român fără un jurnalism local și o educație democratică este ca un spectator legat la ochi, ușor de manipulat. Dincolo de orice, apreciez că totuși cu limitele sale, jurnalismul local este o formă de susținere a democrației participative. Deseori însă, sistemele politice statale favorizează democrația reprezentativă (finanțează partide politice, campaniile electorale, alegerile și instituțiile democrației reprezentative) în defavoarea dezvoltării democrației participative și implicit a participării cetățenilor la viața politică locală sau națională. Acest mod de finanțare și susținere defavorizează spiritul comunitar democratic al cetățenilor. În acest context se pot pune întrebările: Adoptă cu bună știință sistemul politic această perspectivă s-au o face din necunoaștere? Din perspective AI, iată o analiză atentă asupra ultimelor interogații.
1. Sistemele politice favorizează în mod conștient democrația reprezentativă, în detrimentul democrației participative
În majoritatea cazurilor, nu este o simplă necunoaștere, ci o strategie conștientă.
De ce?
Democrația reprezentativă (prin alegeri la câțiva ani, campanii finanțate și partide politice organizate) permite un mai bun control al proceselor politice.
Este predictibilă și administrabilă : dacă cetățeanul poate exercita puterea doar prin vot din patru în patru ani, sistemul poate funcționa stabil, cu mai puține „perturbări”.
Participarea cetățenească directă, în schimb (dezbateri publice reale, inițiative legislative cetățenești, bugete participative, audieri publice regulate) este imprevizibilă și încarcă administrația cu cerințele de consultare și negocieri permanente.
Puterea politică preferă să administreze masele prin reprezentanți, nu să guverneze împreună cu masele, în mod permanent.
2. De ce defavorizează această alegere spiritul comunitar democratic?
Participarea continuă (nu doar la alegeri) creează conștiință de cetățean – sentimentul că „orașul, satul, țara sunt și ale mele, nu doar ale celor aleși”.
Când participarea e limitată la un vot, la patru sau cinci ani, cetățeanul este redus la statutul de spectator : „Am votat, acum altora le aparține totul”.
În lipsa mecanismelor de implicare continuă (consultări reale, forumuri civice locale, presiune organizată), se erodează ideea de responsabilitate civică.
În plus, cetățenii devin cinici sau pasivi, iar prăpastia dintre alegători și aleși se adâncește.
3. Rolul jurnalismului în această ecuație
Chiar și cu toate limitele de vânzare, jurnalismul rămâne una dintre ultimele forme vii de susținere a democrației participative:
Jurnalismul poate dezvălui derapaje, aduce în dezbatere teme ignorate, stimula dezbaterea publică.
Jurnalismul local, este esențial. De ce? Pentru că este singura voce critică aproape de cetățean, de școală, de spital, de primărie.
Când jurnalismul este slăbit, spațiul public local este ocupat doar de discursurile oficiale ale politicienilor și administrației.
Un cetățean fără jurnalism local este ca un alegător orbit: nu sunt instrumente să înțeleagă ce se întâmplă în jurul său.
4. Concluzie: între strategie politică și necunoaștere
În rezumat:
Adoptarea priorității pentru democrația reprezentativă este în cea mai mare parte a unui act conștient din partea sistemelor politice.
Există și o doză de comoditate instituțională: a încuraja participarea reală cere resurse, efort, transparență – iar majoritatea politicienilor preferă să nu-și complice mandatul.
Necunoașterea joacă un rol minor. Mai ales în epoca modernă, când teoriile despre democrația participativă sunt disponibile oricărui guvern serios, lipsa măsurilor pro-participare este mai ales/sau o chestiune de alegere politică, nu de ignoranță.
Co-creație IN-AI
Ștefan Melinte
