Joi, 14 august 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Florin Rogobete, va fi prezent la inaugurarea unui nou corp de clădire în cadrul Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, investiție realizată integral din fondurile Consiliului Județean Olt.
Evenimentul, programat la ora 9:30 în sala de ședințe a spitalului, marchează deschiderea a două secții noi, dotate la standarde moderne: Secția III – Gerontopsihiatrie și Secția IV – Adicții Post Cură.
Noul corp de clădire are o suprafață desfășurată de 1.523 mp și cuprinde 24 de saloane cu grup sanitar propriu, șase cabinete medicale, sală de tratament, sală de ședință, sală de mese pentru pacienți și vestiare pentru personal.
Cele două servicii medicale au fost create pentru a răspunde unor nevoi tot mai accentuate în domeniul sănătății mintale: îngrijirea specializată a pacienților vârstnici cu afecțiuni psihice și sprijinul celor care au finalizat curele de dezintoxicare, pentru a le facilita recuperarea și reintegrarea socială.
Prezența ministrului Rogobete subliniază importanța investiției și angajamentul autorităților pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale și a serviciilor oferite pacienților din județul Olt.













