Direcția Județeană de Mediu Olt, condusă de directorul Alexandru-Mihai Cacoveanu, trage un semnal de alarmă privind practicile ilegale de ardere a miriștilor și a resturilor vegetale. Instituția reamintește proprietarilor și deținătorilor de terenuri, fie persoane fizice, fie juridice, că aceste activități sunt interzise prin lege și pot atrage sancțiuni severe.
Conform Ordonanței de Urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului, amenzile pentru încălcarea acestor prevederi sunt cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoane juridice. În cazurile mai grave, în special atunci când arderea are loc în ariile naturale protejate sau pe terenuri aflate în refacere ecologică, fapta devine infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Directorul Alexandru-Mihai Cacoveanu subliniază că riscurile nu se limitează la sancțiunile legale. Arderea miriștilor poate provoca poluarea aerului, degradarea solului, distrugerea ecosistemelor și poate declanșa incendii de amploare cu pagube materiale majore. În perioadele de caniculă și secetă, pericolul este amplificat, iar orice astfel de acțiune este strict interzisă.
De asemenea, potrivit OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, incendierea oricărui tip de deșeu sau substanță constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă, mai ales atunci când există un impact semnificativ asupra mediului sau sănătății publice.
„Mesajul nostru este clar: arderea miriștilor și a resturilor vegetale nu este doar o practică periculoasă pentru mediu, ci și o încălcare gravă a legii. Facem apel la responsabilitate și respectarea normelor pentru a proteja mediul și comunitatea”, a transmis directorul DJM Olt, Alexandru-Mihai Cacoveanu.














