Primăria Municipiului Slatina a celebrat astăzi, 4 august 2025, performanța excepțională a elevei Maria Băcanu, singura din județul Olt care a obținut media 10 la Evaluarea Națională din acest an. În cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul Primăriei, primarul Mario De Mezzo i-a înmânat tinerei o diplomă de excelență și un premiu în valoare de 2.500 de lei.
Maria Băcanu este elevă a Colegiului Național „Radu Greceanu” și reprezintă un model de seriozitate, perseverență și inteligență. Performanța sa nu doar că onorează unitatea de învățământ din care provine, ci și întreg municipiul Slatina și județul Olt.
„Slatina trebuie să își prețuiască valorile. Maria Băcanu este o valoare autentică – o tânără care demonstrează că perseverența, disciplina și inteligența pot duce la rezultate excepționale. Este datoria noastră, ca administrație locală, să încurajăm și să susținem asemenea exemple. Vrem o Slatina a performanței, a meritului și a educației de calitate. Aceasta este Slatina strălucitoare! Felicitări, Maria Băcanu! Slatina este mândră de tine!”, a declarat primarul Mario De Mezzo.
Prin acest gest, municipalitatea își propune să transmită un mesaj clar: performanța este apreciată, susținută și încurajată la Slatina.













