1. România între două epoci
Da, începând cu anul 1990, Întreprinderea economico-financiară România a transgresat de la socialism și etatism la neo-capitalism prin reforme politico-economice aspre. Aceste reforme cu privatizări rapide și nu întotdeauna ortodoxe au generat dezechilibre economice și o redistribuire a proprietății, mai ales în favoarea profitorilor și exponenților loviturii de stat, din 21-22 Decembrie 1989. România, care de abia reușise să-și achite datoria externă își punea mari speranțe într-o dezvoltare economică sustenabilă care să genereze profit și condiții mai bune de muncă și viață pentru cetățenii ei. Dar, socoteala de acasă nu face cu cea din târg. Pentru că, după 35 de ani de neo-capitalism, Întreprinderea România a contractat o datorie publică, în jur de 210 miliarde de euro, și poate peste 5 milioane de români au migrat economic spre alte zări în căutarea unui trai mai bun. În prezent, România se zbate pentru reducerea graduală a deficitului bugetar, de la 9,3% , la 3%. Și acest efort de redresare bugetară a generat austeritate…
Acum, în prima jumătate a secolului XXI, România se află într-o zonă de coliziune între paradigmele: neo-capitalism globalist, cu mecanisme de acumulare financiară și tehnologică disproporționate, și presiunea emergentă a unei „societăți 5.0” – o viziune a unei umanități augmentate prin tehnologie, dar recentrată pe binele comun și sustenabilitatea umanului.
Această tranziție nu este doar tehnologică, ci mai ales culturală, etică și politică. România, cu toate vulnerabilitățile ei istorice, are șansa rară de a redesena raportul dintre tradiție, progres și suveranitate și a reechilibra cultura religios-umanistă cu cultura din spațiul de știință, tehnologie,AI,AIG.
2. Faza actuală: Neo-capitalismul globalist în România
În ultimele decenii, România a devenit un teritoriu semi-periferic în arhitectura globalistă., cu următoarele caracteristici dominante:
Dependență economică externă (outsourcing, lanțuri de valoare controlate de centre externe, devalorizarea capitalului autohton);
Colonialism digital și cognitiv (dependență de platforme globale pentru comunicare, comerț și educație; lipsa suveranității datelor și algoritmilor);
Consumerism accelerat, fără consolidare socială;
Exodul inteligenței naturale (brain drain) și pierderea capitalului social prin migrație.
Din aceste considerente de mai sus se poate spune că, România s-a înscris în această transgresie, fără o strategie națională solidă și astfel a decăzut într-o economie a imitării și a obedienței normative, devenind un „receptor de modernitate” fără un nucleu propriu de generare.
3. Ce este „Societatea 5.0”?
Societatea 5.0 este un concept lansat în Japonia (2016) ca alternativă la modelul strict economic al „Industriei 4.0”. Ea propune:
O fuziune armonioasă între spațiul fizic și cel cibernetic, cu accent pe inteligență artificială, robotică, IoT(internetul obiectelor), dar în slujba umanității;
O recentralizare a umanului în sistemele tehnologice;
Distribuirea beneficiilor tehnologice către toți cetățenii, nu doar pentru elitele economice;
Soluționarea crizelor sociale (sărăcie, mediu, îmbătrânire demografică) prin inovație responsabilă.
Comentariu IN: Avem nevoie de schimbări politice și de o dezvoltare economico-financiară sustenabilă. „Societatea 5.0 nu este doar un salt tehnologic, ci o viziune etică a viitorului, în care „progresul” este măsurat prin bunăstare și echilibru”.
Co-creație IN-AI
Ștefan Melinte
