Acasă Actualitate Deputatul Mihai-Adrian Țiu, în vizită oficială la Sofia. Discuții despre suveranitate, cooperare...

Deputatul Mihai-Adrian Țiu, în vizită oficială la Sofia. Discuții despre suveranitate, cooperare regională și viitorul Europei

94

Deputatul de Olt, Mihai Adrian Țiu, a participat la o vizită oficială în Parlamentul Bulgariei, ca membru al delegației Partidului S.O.S. ROMÂNIA, condusă de europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă. Evenimentul a avut loc la invitația Partidului RENAȘTEREA, formațiune politică bulgară aflată sub conducerea deputatului Kostadin Kostadinov.

Vizita face parte dintr-un amplu demers de consolidare a relațiilor între formațiunile politice național-suveraniste din România și Bulgaria. Deputatul Mihai-Adrian Țiu, membru al Grupului Parlamentar de Prietenie cu Republica Bulgaria, a subliniat importanța acestei colaborări într-un context geopolitic tensionat, în care peste 150.000 de etnici români trăiesc în statul vecin.

În cadrul întâlnirilor, liderii celor două partide au abordat teme majore de actualitate, precum:
– pierderea suveranității naționale în favoarea instituțiilor europene;
– opoziția față de adoptarea monedei euro în Bulgaria;
– efectele războiului din Ucraina și ale conflictului din Gaza asupra regiunii;
– declinul demografic și pierderea resursei umane prin migrație;
– controlul străin asupra resurselor naturale și economice ale celor două țări.

Delegațiile au condamnat, de asemenea, abuzurile instituționale și persecuțiile la care sunt supuși liderii lor politici, subliniind nevoia unei mișcări regionale puternice, axată pe respectarea suveranității și pe cooperarea între statele din Balcani.

Un punct central al discuțiilor a fost propunerea privind refacerea polului balcanic, o inițiativă politică regională susținută de președinta S.O.S. ROMÂNIA, Diana Șoșoacă, care vizează construirea unei alianțe între statele est-europene ce doresc să-și reafirme suveranitatea și interesele naționale în cadrul UE.

De asemenea, s-a discutat despre colaborarea interparlamentară și inter-europarlamentară între S.O.S. ROMÂNIA și RENAȘTEREA, precum și despre participarea delegației bulgare la Școala de Vară organizată de partidul român.

Deputatul Mihai-Adrian Țiu: „Doar uniți ne putem apăra interesele!”

„Această întâlnire este mai mult decât un simplu schimb de opinii politice, este un pas spre reconstrucția unei regiuni unite în valori, tradiții și obiective comune. România și Bulgaria împărtășesc o istorie, o geografie și o luptă comună pentru suveranitate. Doar uniți ne putem apăra interesele și valorile”, a declarat deputatul Mihai-Adrian Țiu la finalul vizitei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.