Primarul comunei Valea Mare, Gabriel Dragnea, trage un semnal de alarmă în legătură cu posibila sistare a finanțărilor prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, considerând că o astfel de decizie ar pune în pericol dezvoltarea comunităților locale.
„Premierul Ilie Bolojan NU poate opri finanțările prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny! A fost primar, a fost președinte de Consiliu Județean și ar trebui să știe cât de importante sunt aceste fonduri pentru comunitățile locale”, a declarat edilul într-un comunicat public.
Primarul Dragnea subliniază faptul că, prin programele guvernamentale din ultimii ani, comuna Valea Mare a cunoscut o dezvoltare accelerată, 12 kilometri de drum au fost asfaltați, rețeaua de canalizare a fost extinsă în satele Valea Mare, Bârca și Turia, iar Școala Gimnazială a fost reabilitată. În plus, lucrările la grădiniță sunt în plină desfășurare și necesită continuare. Recent, administrația locală a obținut noi finanțări prin programul „Anghel Saligny”, în valoare totală de peste 25 milioane de lei, pentru două proiecte esențiale: Asfaltarea drumurilor din comuna Valea Mare – 14.362.403,25 lei, extinderea sistemului de canalizare – 10.637.596,75 lei.
„Nu se pot tăia fondurile pentru investiții, nu putem abandona lucrările și nu putem închide șantierele. Ar însemna să dăm înapoi, să ne pierdem încrederea cetățenilor care ne-au ales să-i reprezentăm de la nivel local până la Guvern”, a mai precizat Gabriel Dragnea.
Primarul face apel la respectarea angajamentelor asumate și avertizează că blocarea proiectelor ar reprezenta o lovitură dură pentru satele și comunele din România: „Nu cerem privilegii, ci doar respectarea unor contracte semnate! Comuna Valea Mare are nevoie de aceste investiții pentru a merge mai departe pe drumul dezvoltării”.
În încheiere, Dragnea transmite un mesaj clar: „Cetățenii din comuna Valea Mare sunt cei mai importanți. Am pornit la drum cu încredere, proiecte și dorința de a schimba lucrurile în bine. Nu vom accepta niciun pas înapoi”.














