Acasă Administrație Primăria Brebeni susține tinerele familii. 2.000 de lei pentru fiecare nou-născut

Primăria Brebeni susține tinerele familii. 2.000 de lei pentru fiecare nou-născut

102

Într-un gest de solidaritate și sprijin față de tinerele familii din localitate, Primăria comunei Brebeni, condusă de primarul Florin Cîrstea, acordă „Trusoul pentru nou-născuți”, prin care fiecare copil venit pe lume va primi un sprijin financiar în valoare de 2.000 de lei.

„În spiritul susținerii familiilor tinere și al celebrării noilor vieți, care îmbogățesc comunitatea noastră, Primăria comunei Brebeni acordă acest ajutor ca un gest simbolic, dar important, de implicare în viața celor mai mici membri ai comunității și a părinților acestora”, a transmis edilul Florin Cîrstea.

Această inițiativă marchează o etapă importantă în direcția consolidării unei comunități unite, în care autoritățile locale joacă un rol activ în sprijinirea natalității și a calității vieții. Sprijinul financiar este destinat achiziționării celor necesare pentru îngrijirea nou-născuților în primele luni de viață.

Primăria a profitat de ocazie pentru a transmite și un mesaj special:
„La mulți ani fericiți, IGNA MARIA LUCSANDRA!” – un nou membru al comunității Brebeni, căruia i se urează o viață plină de bucurii.

Inițiativa se înscrie în eforturile continue ale administrației locale de a susține demografia comunei și de a contribui concret la începuturile de drum ale fiecărei familii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.