Acasă Actualitate Stadionul Municipal Caracal intră în renovare

Stadionul Municipal Caracal intră în renovare

91

Municipiul Caracal continuă investițiile în infrastructura sportivă, cu un nou proiect de modernizare a Stadionului Municipal. Autoritățile locale au alocat fonduri din bugetul local pentru reabilitarea completă a spațiilor destinate sportivilor și echipelor.

Primarul Ion Doldurea, alături de viceprimarul Lari Pătran, supraveghează îndeaproape evoluția lucrărilor, asigurându-se că proiectul respectă standardele de calitate și este finalizat în termenul stabilit.

„Investim constant în modernizarea și extinderea bazei sportive a municipiului. Ne dorim ca sportivii și iubitorii de fotbal din Caracal să beneficieze de condiții moderne și confortabile”, a declarat edilul.

Lucrările includ reabilitarea vestiarelor, a grupurilor sanitare și a zonelor de tranzit. Acestea vor fi complet modernizate, devenind spații luminoase, curate și echipate cu mobilier adecvat, care să răspundă nevoilor actuale ale sportivilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.