Acasă Actualitate OMV Petrom anunță o nouă descoperire semnificativă de gaze naturale în zona...

OMV Petrom anunță o nouă descoperire semnificativă de gaze naturale în zona Spineni

220

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, a confirmat descoperirea unui nou zăcământ de gaze naturale în localitatea Spineni, situată la aproximativ 70 km nord-est de Craiova. Rezultatul vine în urma forării sondei de explorare 1 Spineni, care a atins o adâncime de circa 4.800 de metri.

Descoperirea a fost susținută de testele de producție care indică un potențial de 180.000 metri cubi de gaze naturale și 25 metri cubi de condensat pe zi, echivalentul unei producții totale de aproximativ 1.300 barili echivalent petrol (bep) pe zi.

Zăcământul a fost identificat în baza datelor obținute în timpul studiului seismic 3D Spineni, desfășurat în anul 2022 în perimetrul X Craiova.

„În 2025, ne propunem să investim 5,8 miliarde lei în Explorare și Producție, aproape jumătate din această sumă fiind alocată operațiunilor onshore în paralel cu avansarea Neptun Deep offshore, un proiect strategic ce implică investiții semnificative. Continuăm să investim pentru a contrabalansa declinul natural al producției din zăcămintele mature și pentru a explora noi oportunități în proximitatea zonelor în care avem deja operațiuni”, a declarat Cristian Hubati, Membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare și Producție.

Până în prezent, OMV Petrom a investit aproximativ 15 milioane de euro în faza de explorare a acestui proiect onshore. Următoarea etapă este obținerea aprobării pentru planul de dezvoltare al zăcământului, având în vedere că testele au confirmat caracterul comercial al descoperirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.