Acasă Actualitate CSM Slatina, spectacol ofensiv în amicalul cu Viitorul Dăești. 9-1 în al...

CSM Slatina, spectacol ofensiv în amicalul cu Viitorul Dăești. 9-1 în al treilea test al verii

83

CSM Slatina a bifat o nouă victorie categorică în meciurile de pregătire ale verii, învingând formația Viitorul Dăești cu scorul de 9-1, într-o partidă disputată miercuri dimineață pe terenul propriu de antrenament.

Formația antrenată de Claudiu Niculescu a arătat forță ofensivă și consistență în ambele reprize, marcând nu mai puțin de nouă goluri prin Năstăsie, Kayondo, Toma Călin, Oscar Siafa, Luca Ilie, Pacionel, Lăpădătescu, Bogdan Miu și Andrei Alexe.

Tehnicianul slătinenilor a continuat să ruleze întreg lotul, mizând pe două formule diferite de start în fiecare repriză, în scopul de a le oferi jucătorilor cât mai multe minute înaintea stagiului de pregătire din Bulgaria.

Echipa de start pentru prima repriză:
Pricopi – Mitran, Bărăitaru, Abel Stan, Călin Toma – Traşcu, Constantin Radu, Prejmerean – Năstăsie, Rodri Hernando, Kayondo.

Formula din a doua repriză:
Liviu Corjenco – Dragu, Gherghe, Bivolaru, Oltean – Lăpădătescu, Luca Ilie, Chibsah – Pacionel, Leaţă (Andrei Alexe), Siafa (Bogdan Miu).

Slătinenii urmează să plece în perioada 5-17 iulie în cantonamentul centralizat de la Bansko, în Bulgaria, acolo unde sunt programate alte patru meciuri amicale, menite să definitiveze lotul pentru noul sezon competițional.

După trei partide de verificare, bilanțul este unul promițător pentru CSM Slatina, care își conturează o echipă omogenă și eficientă în ofensivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.