Într-o acțiune decisivă pentru protejarea interesului public, Primăria comunei Redea a efectuat astăzi, 30 iunie, o verificare în teren, ca urmare a sesizărilor privind utilizarea necorespunzătoare a apei potabile în localitate.
În jurul orei 15:00, o comisie desemnată de primarul Dan Bălă s-a deplasat pe strada Crizantemei, unde a constatat că pe o proprietate privată era utilizată apa din rețeaua publică pentru irigarea unei plantații de nuci, cu o suprafață estimată între 2000 și 3000 de metri pătrați. Această practică a fost considerată inacceptabilă în condițiile în care alți locuitori ai comunei se confruntă cu dificultăți privind accesul la apă pentru uz casnic.
Comisia a fost compusă din viceprimarul Ivan Marius (președintele comisiei), administratorul public Popa Liviu, consilierul primarului Nălbaru Silviu, șeful SVSU Marin Marian și administratorul serviciului de apă și canalizare, Borcan Costică. Aceștia au decis de urgență sistarea alimentării cu apă a respectivei proprietăți.
Primăria comunei Redea face apel către toți cetățenii să utilizeze rațional resursele de apă, în special în perioadele cu consum ridicat, pentru a asigura accesul egal și echitabil la apă potabilă pentru toți membrii comunității.
„Respectarea normelor de utilizare a apei este o responsabilitate comună. Vom continua verificările în teren și vom lua măsuri ferme în cazurile de abuz”, au transmis reprezentanții comisiei.