Acasă Actualitate Ia românească, sărbătorită cu fast la Festivalul de la Cezieni

Ia românească, sărbătorită cu fast la Festivalul de la Cezieni

138

Comuna Cezieni a fost, și în acest an, inima tradițiilor românești, găzduind celebrul festival dedicat iei, simbol identitar al portului popular și al moștenirii culturale naționale. Evenimentul, care a atras o mulțime de participanți și vizitatori, a reunit iubitori ai artei populare, oficialități locale și naționale, toți uniți în jurul valorilor autentice ale satului românesc.

Printre invitații de seamă s-au numărat primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea, viceprimarul Lari Pătran, consilieri locali caracaleni, precum și reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate, care au luat parte cu entuziasm la sărbătoare. Explozia de culoare, frumusețea portului popular și varietatea exponatelor au transformat Cezieniul într-un veritabil muzeu viu al tradițiilor românești.

Festivalul a fost onorat de prezența ministrului Agriculturii, Florin Barbu, și a deputatului de Olt, Bogdan Mihuți, alături de alte figuri marcante ale administrației județene. Participarea acestora subliniază angajamentul autorităților față de păstrarea și promovarea valorilor culturale, dar și sprijinul pentru comunitățile rurale în demersurile de revitalizare a patrimoniului imaterial.

Evenimentul de la Cezieni continuă să fie un pilon important în conservarea și punerea în valoare a tradițiilor locale, transformând fiecare ediție într-un prilej de mândrie națională și de întoarcere la rădăcini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.