Acasă Actualitate Consiliul Județean Olt deschide un nou birou pentru eliberarea Cărților Electronice de...

Consiliul Județean Olt deschide un nou birou pentru eliberarea Cărților Electronice de Identitate

92

Consiliul Județean Olt continuă procesul de modernizare a serviciilor publice prin deschiderea unui nou birou dedicat eliberării Cărților Electronice de Identitate (CEI) în cadrul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Olt. Măsura vine ca răspuns la creșterea semnificativă a solicitărilor pentru noile cărți de identitate, ceea ce impune adaptarea rapidă a infrastructurii pentru a răspunde cerințelor cetățenilor.

Noul punct de lucru are ca obiective principale: reducerea aglomerației la ghișee, accelerarea procesului de primire și prelucrare a cererilor, îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru angajați, oferirea unui serviciu mai eficient și mai confortabil pentru cetățeni.

Pentru echiparea biroului, Consiliul Județean Olt va achiziționa toate dotările necesare: imprimante performante, aparate foto digitale și cititoare de amprente, asigurând astfel desfășurarea operațiunilor în condiții optime.

„Modernizarea și digitalizarea serviciilor publice rămân priorități pentru administrația județeană. Ne dorim ca fiecare oltean să beneficieze de servicii rapide, eficiente și adaptate nevoilor actuale”, a transmis conducerea Consiliului Județean Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.