Acasă Eveniment Reținut după ce a ucis cu brutalitate un câine în comuna Pîrșcoveni

Reținut după ce a ucis cu brutalitate un câine în comuna Pîrșcoveni

3150

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Pîrșcoveni, a fost reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor pentru 24 de ore, fiind acuzat de uciderea cu intenție a unui câine. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 24 iunie, în jurul orei 08:00, și a fost semnalat printr-un apel la 112.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, apelul a fost făcut de un localnic care a reclamat că un câine i-ar fi fost ucis de o altă persoană. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că un bărbat ar fi lovit în mod repetat un exemplar canin cu un obiect contondent, provocând moartea animalului.

În urma probelor adunate, anchetatorii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele suspectului, acesta fiind plasat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dâmbovița. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs fapta.

Autoritățile reamintesc că, potrivit legislației în vigoare, uciderea cu intenție a animalelor fără drept reprezintă infracțiune și se pedepsește conform legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.