Acasă Actualitate Ministrul Barbu: „INVESTALIM aduce investiții de peste 3,6 miliarde lei în industria...

Ministrul Barbu: „INVESTALIM aduce investiții de peste 3,6 miliarde lei în industria alimentară românească”

27

Programul național de sprijin pentru industria alimentară românească, INVESTALIM, implementat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, înregistrează progrese importante, 20 de acorduri de finanțare au fost deja semnate, totalizând investiții de aproape 3,7 miliarde lei.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat miercuri, 11 iunie 2025, că valoarea cumulată a ajutoarelor de stat acordate până în prezent se ridică la peste 2,18 miliarde lei. Programul, derulat în perioada 2023–2026, are la bază OUG nr. 65/2023 și beneficiază de un buget total de 590 de milioane de euro din fonduri de la bugetul de stat.

În luna octombrie 2024 au fost semnate primele opt acorduri de finanțare, cu o valoare totală a investițiilor de peste 1,32 miliarde lei, din care aproape 883 milioane lei reprezintă sprijin nerambursabil. Ulterior, în perioada martie–aprilie 2025, alți 12 beneficiari au primit aprobarea finanțării, însumând investiții de peste 1,48 miliarde lei și ajutoare de stat de aproximativ 863 milioane lei.

Potrivit Ministerului, întreprinderile care au semnat primele contracte se află deja în faza de implementare a proiectelor, unele au început lucrările de construcție, în timp ce altele au încheiat contracte pentru achiziția de echipamente.

Proiectele finanțate prin INVESTALIM acoperă o paletă diversificată de domenii, de la procesarea și conservarea cărnii, peștelui, fructelor și legumelor, la fabricarea produselor lactate, de morărit, panificație și zahăr. Scopul principal al programului este dezvoltarea capacităților de procesare agroalimentară din România și reducerea deficitului comercial în sectorul alimentar.

Ajutorul de stat nerambursabil poate ajunge până la 57,75 milioane euro per întreprindere, cu intensități de sprijin ce variază între 30% și 70%, în funcție de dimensiunea și specificul proiectului.

Ministerul precizează că în anii următori, continuarea programului și semnarea de noi acorduri de finanțare vor depinde de bugetele anuale și de aprobarea creditelor de angajament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.