Acasă Eveniment Peste 470 de amenzi și zeci de permise reținute în minivacanța de...

Peste 470 de amenzi și zeci de permise reținute în minivacanța de Rusalii în Olt. Șoferi băuți, fără permis sau cu vehicule neînmatriculate

20

Minivacanța de Rusalii a fost marcată de activități intense ale polițiștilor din cadrul IPJ Olt, care au acționat pentru menținerea ordinii publice, prevenirea accidentelor rutiere și identificarea celor care încalcă legea pe drumurile publice.

Potrivit unui comunicat oficial, în perioada 7–9 iunie, oamenii legii au intervenit la aproximativ 230 de solicitări, dintre care 179 au fost sesizate prin numărul de urgență 112.

În urma activităților de control și supraveghere desfășurate la nivelul județului, polițiștii au aplicat 474 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 240.000 de lei. Cele mai multe au vizat abateri de la regimul rutier, context în care au fost reținute 78 de permise de conducere. Dintre acestea, 57 au fost ridicate pentru depășirea limitei de viteză cu peste 50 km/h, 9 pentru conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, iar 12 pentru alte încălcări ale legislației rutiere.

Totodată, au fost reținute 18 certificate de înmatriculare, în principal pentru defecțiuni tehnice sau nerespectarea obligațiilor legale. Polițiștii au constatat și 12 infracțiuni privind siguranța circulației.

Cazuri concrete, șoferi băuți și fără permis
Pe 9 iunie, în jurul orei 16:55, polițiștii din cadrul Secției Rurale Vișina au depistat în comuna Brastavățu un tânăr de 27 de ani, din Vișina Nouă, care conducea un motociclu sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, verificările au arătat că vehiculul nu era înmatriculat, iar conducătorul nu deținea permis de conducere. În cauză, s-au demarat cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.

În dimineața aceleiași zile, în jurul orei 05:55, un bărbat de 48 de ani din comuna Schitu a fost depistat conducând pe strada Drăgănești din Slatina, sub influența alcoolului. Testarea cu etilotestul a relevat o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

O situație similară a fost înregistrată și în seara zilei de 8 iunie, când, în comuna Scărișoara, un bărbat de 49 de ani a fost prins conducând cu o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile, șoferii au fost duși la unități medicale pentru recoltarea de probe biologice, iar polițiștii au deschis dosare penale pentru a stabili răspunderea legală a celor implicați.

IPJ Olt transmite mulțumiri cetățenilor care au ales să respecte legislația și au contribuit astfel la menținerea unui climat de siguranță rutieră și socială în județ, în această perioadă aglomerată. Acțiunile de prevenție și control vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței pe drumurile publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.