Acasă Actualitate Caracal, capitala culturii în luna iunie. Festivaluri de tradiție și spectacole de...

Caracal, capitala culturii în luna iunie. Festivaluri de tradiție și spectacole de excepție

44

Caracalul se pregătește să devină, în luna iunie, un veritabil centru cultural al Olteniei, găzduind două evenimente de tradiție care aduc împreună folclorul autentic, dansul ritualic și teatrul de înaltă clasă. Primarul municipiului, Ion Doldurea, a anunțat cu entuziasm desfășurarea celei de-a 54-a ediții a Festivalului Călușul Românesc, urmată de îndrăgitul Festival Național de Teatru „Ștefan Iordache”.

Călusul Românesc 2025 (13 – 15 iunie)
Timp de trei zile, municipiul Caracal va vibra în pașii călușarilor, tradiție unică în patrimoniul cultural imaterial al României. Festivalul Călușul Românesc aduce în prim-plan dansuri spectaculoase, parade ale portului popular și meșteșuguri autentice, desfășurate în locații emblematice precum Parcul „Constantin Poroineanu” și Teatrul de Vară.

Programul Festivalului:
Vineri, 13 iunie
16:30 – Parada portului popular (traseu: Lidl – Calea București – Piața Agroalimentară – Platoul Administrativ)
17:00 – Deschiderea oficială (Platoul Administrativ)
18:00 – Concurs de căluș tradițional și spectacol folcloric cu Grupul „Bujorenii” din Drăgănești-Olt (Parcul „C-tin Poroineanu”, zona ’48)

Sâmbătă, 14 iunie
10:00 – Ateliere de dans cu ansamblurile participante
19:00 – Concurs și spectacol călușăresc (Teatrul de Vară)

Duminică, 15 iunie
11:00 – Simpozion tematic: „Călușul românesc – element de patrimoniu” (Primăria Caracal)
19:00 – Gala laureaților și spectacol folcloric final (Teatrul de Vară)

Pe toată durata festivalului, în apropierea Teatrului de Vară va avea loc Târgul romanațean al meșterilor populari, o ocazie unică de a admira și achiziționa produse artizanale autentice. Vor participa ansambluri din România, Bulgaria și Serbia, într-un veritabil schimb cultural transfrontalier.

Festivalul Național de Teatru „ȘTEFAN IORDACHE” (15-22 iunie)
Imediat după încheierea Festivalului Călușului, iubitorii de teatru sunt invitați să pătrundă în universul spectacolelor de calitate, în cadrul Festivalului Național de Teatru „Ștefan Iordache”, devenit simbol al vieții culturale caracalene.

Evenimentul, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Olt și al Primăriei Caracal, promite o săptămână de emoții, aplauze și întâlniri memorabile cu actori consacrați și regizori de marcă.

Intrarea la ambele evenimente este liberă.

Primarul Ion Doldurea încheie apelul către cetățeni cu o invitație deschisă: „Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de aceste momente de sărbătoare a culturii și identității noastre locale. Să susținem tradițiile și să promovăm arta, aici, la Caracal!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.