Spiritul autentic românesc va cuprinde din nou orașul Piatra-Olt, duminică, 8 iunie 2025, cu ocazia sărbătorii de Rusalii. Sub semnul bucuriei, al tradiției și al identității locale, călușarii Ansamblului Folcloric „Acidava” vor anima mai multe zone ale orașului într-un adevărat tur folcloric al comunității.
Primarul orașului, Nicușor Rada, a transmis un mesaj plin de emoție și mândrie, subliniind continuitatea obiceiurilor românești:
„Tradiția merge mai departe, la Piatra-Olt! De Rusalii, cântecul, jocul și voia bună se împletesc în pașii călușarilor noștri. La Piatra-Olt, călușul înseamnă sărbătoare, comunitate și identitate, iar noi ducem mai departe această moștenire cu mândrie!”
Ansamblul „Acidava”, emblemă culturală a orașului, va aduce în mijlocul cetățenilor energia și frumusețea călușului.
Traseul spectacolelor folclorice:
13:00 – Profi Piatra-Olt
13:30 – Cartierul Bulgari
17:00 – Școala Enosești
17:30 – Școala Piatra Sat
18:00 – Han Criva
Evenimentul se dorește a fi o celebrare a spiritului românesc, o ocazie de întâlnire între generații și un apel la păstrarea valorilor tradiționale.
Piatra-Olt pulsează românește de Rusalii, iar administrația locală, alături de ansamblul „Acidava”, invită toți locuitorii să participe la această sărbătoare a sufletului românesc.