PSD a mai pierdut un rând de alegeri prezidențiale. Măcar de data asta, un partid de dimensiunea sa, cu cele mai bine organizate structuri din teritoriu trebuie să învețe ceva. Abia atunci când nu se va întâmpla asta putem vorbi de o problemă existențială. Până atunci, ideologii neutri, fanii opoziției și chiar pesemiștii din interior, nu pot argumenta căderea spre decădere a unui partid politic care marchează încă istoria celor trei zeci și cinci de ani din democrația românească.
În absența unui mesaj unitar venit de la centru, în condițiile date de victoria lui Nicușor Dan, validat suficient de mult și din zona pesedistă, e greu să prevezi ce va fi pe termen scurt. Pentru a analiza urmările nefaste pentru partid din perspectiva termenului mediu și lung.
Prima ieșire publică, de aici de la Olt, a venit acum câteva zile de la președintele organizației județene, Marius Oprescu. Prea învățat cu pierderea alegerilor prezidențiale. E una din puținele ocazii când, de pe poziția de președinte de organizație, Marius Oprescu vorbește ca un simplu membru de partid. Rațional, înțelege că opiniile sunt împărțite între a fi sau nu la guvernare, iar astăzi, poziționarea într-un sens sau altul, până nu se vor fi terminat discuțiile de la București, atât cele interne, cât și cele purtate cu președintele Nicușor Dan, este riscantă.
Dar, dincolo de dilema așezată între opoziție și putere, prin declarația sa, Marius Oprescu, președintele PSD Olt, înțelege că s-a schimbat ceva, că lumea politică de mâine nu va mai fi ca cea de astăzi, că victoria lui Nicușor Dan, unde cu acesta în poză s-au înghesuit mulți, e una post-extincție. O primă formă de viață politică din lumea nouă născută după 18 mai. Acum depinde doar de adaptarea celor ce au fost înainte, pentru a mai fi și astăzi. Iar, când înțelegi asta, așa cum pare că face Oprescu, e primul semn de adaptare la lumea nouă.
Iar, în poziția sa, prima abordare în spațiul public, ca o premieră, nu mai este despre pe cine trimite Oltul pesedist la București, cine vor fi salvatorii de patrie de prin ministere și agenții, căci, astăzi, problema și soluția formează o necunoscută. Nu neapărat matematică.
Altfel, cei care își închipuie că de mâine majoritatea aproape absolută de primari pe care îi deține PSD la Olt se vor regăsi cu sufletul în alte orizonturi politice, se înșală.
„Părerile sunt împărțite. N-aș putea să vă spun, în momentul de față, o părere unanimă a tuturor primarilor din județul Olt. Sunt primari care își doresc participarea la o formă de guvernare, sunt primari care spun că cel mai bine pentru partidul nostru este intrarea în opoziție. Neavând în momentul de față decât niște discuții informale și neavansând la București lucrurile într-o direcție anume, nu aș putea să vă spun decât în momentul în care le vom avea, probabil ne vom întâlni într-un consiliu politic județean și le vom supune la vot, iar eu voi avea mandatul lor de a merge la București și a susține intrarea la guvernare sau nu. Consultarea partidului se face prin consiliile politice județene pe care le avem, care este o structură destul de mare în care cuprinzi tot biroul permanent județean, consilierii județeni, primarii localităților și președinții localităților din fiecare județ. Și atunci bineînțeles că ai un anumit mesaj și știi exact ce ai de făcut, dar nu poți să supui acest lucru înainte de a avea pe masă totuși o formă de colaborare care poate să existe la un moment dat. În momentul de față această formă nu există, așa cum a spus și președintele interimar Sorin Grindeanu, noi nu mergem la aceste discuții pentru a vorbi de ministere și de oameni. Mergem la aceste discuții pentru a stabili niște principii de lucru, astfel încât atunci când am hotărât să mergem împreună în această direcție, lucrurile să fie foarte clare, pentru că știți foarte bine în trecut, lucrurile s-au luat în grabă și după ce le-am luat ne-am dat seama încă din primele două săptămâni că sunt lucruri nestabilite în care deja aveam păreri contrare și ceea ce nu e un lucru bun, atât pentru țara cât și pentru partidele politice, drept deoparte, electoratul ne-a taxat și în turul 2 au ajuns doi independenți. Opinia mea personală este că ar fi bine să rămânem în opoziție. Dar, așa cum v-am spus, este opinia mea personală și eu am un vot, dacă organizația Olt își dorește intrarea la guvernare majoritatea, asta înseamnă democrație, minoritatea se supune majorității, cu siguranță vom merge la București cu mandat de intra. Dar până una alta, ca să putem să facem acest lucru, trebuie să avem niște discuții mult mai avansate decât s-au derulat până în momentul de față, să venim cu ceva în fața oamenilor și să le propunem acest lucru”.