Acasă Actualitate Caracalul. Trei zile de sărbătoare la Bâlciul de Rusalii

Caracalul. Trei zile de sărbătoare la Bâlciul de Rusalii

65

Tradiția continuă! În perioada 7–9 iunie 2025, municipiul Caracal devine din nou gazda unuia dintre cele mai așteptate evenimente locale, Bâlciul de Rusalii. Timp de trei zile, locuitorii orașului și nu numai sunt invitați să se bucure de o atmosferă de sărbătoare, distracție și autenticitate românească.

Evenimentul se va desfășura, în acest an, în incinta fostei unități militare din strada Gheorghe Magheru nr. 106, o locație spațioasă, perfect adaptată pentru desfășurarea bâlciului în condiții optime.

Bâlciul de Rusalii din Caracal este mai mult decât un simplu târg, este o sărbătoare cu rădăcini adânci în istoria comunității. Cu fiecare ediție, acest eveniment reunește oameni de toate vârstele în jurul tradițiilor populare, al meșteșugurilor autentice și al bunelor obiceiuri transmise din generație în generație.

„Ne dorim să oferim caracalenilor câteva zile de relaxare, în care să uităm de agitația zilnică și să ne reconectăm cu valorile simple, dar esențiale ale comunității: tradiția, voia bună și bucuria de a fi împreună”, transmite primarul Ion Doldurea.

Organizatorii promit momente pline de culoare, distracții pentru cei mici și cei mari, produse tradiționale și surprize pregătite special pentru această ediție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.