Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a lansat, începând cu luna aprilie, o campanie națională de verificare în domeniul construcțiilor, ce se va desfășura până la finalul anului 2025. Inițiativa vizează întărirea respectării legislației privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și creșterea nivelului de siguranță pe șantiere.
Campania, care se adresează firmelor din domeniul construcțiilor, încadrate în codurile CAEN 41, 42 și 43, are mai multe obiective esențiale. Printre acestea se numără combaterea muncii nedeclarate și determinarea angajatorilor de a încheia contracte de muncă legale pentru toți lucrătorii, înregistrarea acestora în aplicația REVISAL și transmiterea informațiilor către inspectoratele teritoriale.
Un alt aspect important al acțiunii îl reprezintă creșterea gradului de conștientizare și implicare a angajatorilor și lucrătorilor în ceea ce privește respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă. Atenția se va concentra în special pe prevenirea accidentelor cauzate de căderile de la înălțime, surpările malurilor la lucrările de excavații și lipsa echipamentului individual de protecție.
Campania se va desfășura în mai multe etape. Prima fază, începută în aprilie, constă în acțiuni de informare și dezbateri organizate cu principalii dezvoltatori din județul Olt. Etapele următoare, programate între lunile mai și noiembrie 2025, vor include controale la angajatori, dispunerea de măsuri pentru corectarea deficiențelor constatate și monitorizarea implementării acestora.
Inspectorul Șef Constantin Cristian Ungureanu a declarat că această campanie este esențială pentru asigurarea unui mediu de muncă legal și sigur, într-un domeniu cu risc ridicat și cu un număr mare de lucrători expuși pericolelor zilnice.