Acasă Administrație Caracal dă startul campaniei de curățenie de primăvară, un demers devenit tradiție...

Caracal dă startul campaniei de curățenie de primăvară, un demers devenit tradiție în fiecare lună martie

70

Primăria municipiului Caracal dă startul campaniei de curățenie de primăvară, un demers devenit tradiție în fiecare lună martie. Odată cu încălzirea vremii, autoritățile locale intervin pentru reamenajarea spațiilor verzi și remedierea problemelor apărute pe carosabil în urma sezonului rece.

„Ca în fiecare an, în această perioadă, ne mobilizăm pentru a reda orașului nostru un aspect îngrijit și primitor. Începem lucrările de reparație a străzilor afectate de temperaturile scăzute și de utilizarea substanțelor împotriva poleiului, care au deteriorat stratul de uzură al carosabilului. Echipele noastre acționează deja pentru decopertare și plombare în zonele unde au apărut gropi după topirea zăpezii”, a declarat primarul Ion Doldurea.

Totodată, administrația locală, alături de asociațiile de locatari, va desfășura acțiuni de plantare a florilor de sezon și de întreținere a spațiilor verzi din oraș. Scopul este ca, odată cu venirea primăverii, Caracalul să fie mai curat, mai colorat și mai primitor.

Campania de curățenie se desfășoară sub deviza ÎmpreunăSePoate, un mesaj prin care autoritățile îndeamnă comunitatea să se implice activ în îngrijirea orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.