Luni, 27 ianuarie 2025, în jurul orei 09:30, IPJ Olt a fost sesizat prin apel 112 cu privire la un accident rutier produs pe Drumul Național 54, în localitatea Vlădila.
Polițiștii Serviciului Rutier Olt au ajuns la fața locului și, din primele verificări, au constatat că un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani din Corabia s-a ciocnit cu un alt autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 48 de ani din Giuvărăști. Cauzele accidentului urmează să fie stabilite pe parcursul anchetei.
Ambii șoferi au fost transportați la Spitalul Municipal Caracal pentru îngrijiri medicale. Testările efectuate cu aparatul etilotest au arătat rezultate negative pentru consumul de alcool.
A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru clarificarea circumstanțelor accidentului.
„La data de 27 ianuarie a.c.,în jurul orei 09:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 54, în localitatea Vlădila, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Corabia, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 48 ani, din localitatea Giuvărăști. În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto au fost transportați la Spitalul municipal Caracal în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, transmite IPJ Olt.