Acasă Politic Partidul REPER – Filiala Olt. Depunere candidaturi pentru alegerile parlamentare

Partidul REPER – Filiala Olt. Depunere candidaturi pentru alegerile parlamentare

266

Partidul REPER – Filiala Olt a depus astăzi (n.r. 16 octombrie) candidaturile pentru alegerile parlamentare din data de 1 Decembrie 2024.
La camera deputaților se află un tânăr din Balș, de profesie inginer programator.
La senat se află un domn din Osica de Sus cu o experiență de peste 25 ani în domeniul instalațiilor și utilajelor electrice.
Suntem gata să trecem la treabă, să punem oamenii înainte de toate.

„Prioritățile noastre pentru Județul Olt sunt următoarele:
1. Crearea de UAT-uri locale, cu ajutorul statului – dorim ca fiecare antreprenor să își poată vinde marfa mult mai ușor și să îi sprijinim atunci când au dificultăți în acest demers.
2. Prețuri decente pentru utilități – vrem să oferim alternative viabile pentru utilități. Un exemplu foarte bun este explodarea prețului la apă din ultimii ani.
3. Accesarea fondurilor europene mai ușoară, cu sprijin din partea statului – oricine să poată să acceseze, fără preferințe.
4. Crearea de locuri de muncă – prin angajamentul REPER de țintire a 6% PIB alocat în educație – vrem să se investească în școli profesionale, cursuri suplimentare de specialitate finanțate de stat, schimburi de experiență pentru profesori, să extindem programul ,,Masa Caldă în școli” (prin care toți elevii de la toate școlile până în clasa a XII-a inclusiv să primească o masă caldă), să creăm programe de orientare în carieră, stagii de practică, târguri de cariere anuale în județ.
5. Să ne asigurăm că cetățenii din județ să aibă minimul necesar pentru un trai decent – Vom folosi instrumentele de acces la informații – interpelările parlamentare și de control parlamentar asupra celor care trebuie să controleze activitatea și vom putea lua cuvântul la ședințele de consiliu local – cadrul legislativ oferă această putere parlamentarilor și vom colabora cu orice primar și consilier local, pentru orice problemă, pentru ca cetățenii să aibă minimul necesar.
6. Sprijinirea antreprenorilor – prin colaborarea cu ONG-urile din județ/patronate/sindicate, stabilind întâlniri periodice și prin adoptarea de legi – ne dorim să scădem taxele (atât pe muncă cât și pentru antreprenori) și să creăm condiții de muncă decente și să ne asigurăm că nu mai există favoruri și că nu mai trebuie să se ofere atenții pentru angajări.
7. Terapie psihologică și serviciile stomatologice în contract cu CNAS – să poți merge la terapie și să poți accesa gratuit servicii stomatologice”
, se arată în comunicatul REPER Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.