Ion Doldurea, primarul municipiuluiCaracal anunță construirea a 66 de apartamente nZeb, locuințe cu eficiență energetică maximă. Valoarea totală a proiectului este de 4,8 milioane euro, bani obținuți prin fonduri europene.
„Încercăm ca până la jumătatea anului să putem spune “da, avem 66 de apartamente”. Ne-am dori ca măcar jumătate din apartamentele respective, și se propune MIPE, să fie date către cetățenii care se întorc din străinătate și își refac familiile în Caracal”, susține Ion Doldurea, primarul orașului Caracal.
„Mă bucur foarte mult că în municipiul Caracal proiectele se implementează în ritm alert. Am discutat din nou cu domnul primar Ion Doldurea, despre stadiul lucrărilor la locuințele nZEB. Susțin preocuparea sa permanentă de a găsi soluții ca o parte din aceste apartamente să fie alocate caracalenilor care lucrează în străinătate și care vor să se întoarcă în oraș. Am început demersurile și am discutat cu domnul ministru Adrian Câciu să verifice dacă pe linia de finanțare, din care se realizează aceste locuințe, dacă se poate ca o parte dintre ele să aibă ca destinatari românii din diaspora. Este important și pentru noi, având o comunitate destul de mare de caracaleni în afara granițelor. Continuăm în echipă implementarea proiectelor benefice pentru caracalenii noștri!”, este declarația deputatului Adrian Chesnoiu.