Acasă Actualitate Investiție de peste 10 milioane de euro la fosta fermă de pui...

Investiție de peste 10 milioane de euro la fosta fermă de pui de la Scornicești

36

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurare, Florin Barbu, împreună cu deputatul de Olt, Marius Iancu și primarul orașului Scornicești, Daniel Tudor au vizitat o fermă de pui, deschisă în urmă cu două luni. Fostele hale ale fermei de pui din anii ’70 au fost renovate, iar cele 10 hectare au fost transformate într-o unitate modernă de creștere a puilor de carne, care produce anual patru milioane de pui. Investiția de 10 milioane de euro a fost realizată atât cu fonduri europene, cât și prin Programul Național de Reproducție al Ministerului

„Am vizitat alături de colegul meu, deputatul de Olt, Marius Iancu și de primarul orașului Scornicești, Daniel Tudor o fermă de pui, deschisă în urmă cu două luni.
Un investitor român a renovat fostele hale ale fermei de pui din anii ’70 și a transformat cele 10 hectare într-o unitate modernă de creștere a puilor de carne, care produce anual 4 milioane de pui. Investiția de 10 milioane de euro a fost realizată atât cu fonduri europene, cât și prin Programul Național de Reproducție al Ministerului. Aceasta fermă este un exemplu de investiție de succes care ajută nu numai comunitatea locală, dar a și dezvoltat cu fermierii din patru județe un hub – le dau îngrășământ natural din fermă și le cumpără cerealele pentru furaje! Compania a investit până acum aproximativ peste 22 de milioane de euro numai în județul Olt fermele de pui de carne din orașele Scornicești și Potcoava și într-o fermă de găini ouătoare construită în comuna Leleasca! Fiecare județ, fiecare comunitate se dezvoltă in funcție de specificul zonei pentru că aceasta este calea sigură pentru România, alături de echipa care contează!”
, este mesajul ministrului Barbu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.