Jurnalismul de provincie este acea parte a presei care lucrează la firul ierbii. Acolo se vede altceva decât privesc cei din zona media centrală. Sunt acele nuanţe ale profesiei unde întâlneşti multe din cele nevăzute de obicei.
Ţi-e dat să fii martor şi, fără de voie, protagonist al unor evenimente unde oameni, lucruri, fapte definesc istoria clipei… Am găsit într-o arhivă a timpului, în memorie, dar şi pe un hard depăşit, o fotografie în care primarul Slatinei de prin 2004 şi prefectul de atunci, spate-n spate, săpau pentru a planta doi molizi ornamentali în incinta a ceea ce urma să devină fabrica de anvelope a celor de la Pirelli. La ieşire din Slatina, spre Brebeni, pe partea stângă, vizavi de fabrica de Cabluri. Scriam noi, atunci, cu toţii, despre binifacerile capitalismului italian, într-o notă aproape filantropică. Vezi, dom’ne, îşi rup italienii de la gură să le facă slătinenilor, şi nu numai, viaţa mai bună!
La vremea aia, nici nu se cădea să scrii că e doar un interes economic al unor investitori aflaţi în căutarea forţei de muncă ieftine şi a unui cadru permisiv în materie de legislaţie de mediu, şi nu numai. Timpul a trecut, mulţi demnitari ai statului au vizitat investiţia devenită una de succes, elogiind… generozitatea italienilor şi grija acestora pentru angajaţii de pe platformă. Uitând pudic să vorbească şi de succesul economic şi rata de profit vizată şi obţinută de acţionarii milanezi la Slatina, în România.
La Pirelli, astăzi, pare că se câştigă bine, dar pentru un operator venitul net, de 3000 de lei, înseamnă, pe lângă norma întreagă, de opt ore, încă multe altele, suplimentare, făcute tot în exerciţiul funcţiei de bază. Mai trebuie îndurată şi ceva umilinţă de la… ciobanii români, angajaţi de italieni pe diverse funcţii de coordonare, excesul acestora de zel fiind cunoscut în comunitate, însă nu despre asta este vorba acum.
Am în faţă imaginea unui panou informativ, cu antetul Ministerului Finanţelor, succedat din partea Direcţiei Generale Ajutor de Stat, unde se spune clar că, pentru un proiect privind extinderea unităţii de producţie, prin creşterea producţiei de anvelope, statul, în cadrul unui proiect în valoare de 393.606.080 lei, alocă sub formă de ajutor de stat, suma de 117.835.572 lei.
Aici se blochează logica unui contribuabil român, aflat în faţa unei dileme. Nu e vorba de ilegalitate, ci doar de imoralitate din partea statului român, devenit finanţator, fără a fi acţionar, într-o companie care generează plus-valoare şi dividende pentru cei care au fondat-o, entităţi italiene, juridice şi fizice, care reprezintă interesul strict al oricui, dar nu al statului finanţator în acest proiect. Să fii stat şi să susţii financiar o entitate privată în România, care, chipurile, crează locuri de muncă, deşi România se confruntă cu o criză a forţei de muncă, este ori prostie, ori limita de jos a bunului-simţ din partea celor care administrează banul public.
Pe lista ajutoarelor de stat, astfel alocate, publicată încă din august anul trecut, de către Ministerul Finanţelor, sunt aproape 200 de companii mari din ţară. Multe dintre ele, afaceri cu capital străin, chit că sunt înregistrate ca SRL-uri la noi. Banii respectivi, cei daţi de stat, sunt, de fapt, o ofensă adusă prezumtivului mic întreprinzător, care, deşi are o idee, un plan de afaceri solvabil, nu poate primi suport din bani publici, pentru că pe lista ajutorului de stat aprobat de MFP sunt cei mari, care vor să devină şi mai mari. Aici este esenţa moralităţii în chestiunea de faţă, nu creşterea producţiei de anvelope şi a numărului de salariaţi, care nu se înghesuie să ia drumul angajatorului de pe strada Drăgăneşti.
Pentru omul de rând, şi aici e imaginea de ansamblu, cea cu impact emoţional, frustrarea este legitimă, pentru că nu-i poţi explica cum banii săi din impozitul pe muncă, TVA-ul lăsat la market, strâns astfel de stat, devine finanţare pentru firme capabile să se dezvolte cu resurse proprii. Nu-i, oare, de ajuns ajutorul primit de la stat prin faptul că România permite astăzi, cu legea de partea marilor angajatori, o politică de salarii în avantajul marelui angajator? Să vă mai spun că un operator de anvelope într-o ţară din Vest, câştigă cel puţin triplu faţă cel din România, iar ţara de acolo nu are politici publice la Finanţe, prin acordă ajutoare de stat?!
Aici e esenţa modului cum statul înţelege să fie pentru unii, mumă, iar pentru alţii, ciumă. E cam la fel cam ca atunci când ajungi prima oară la Urgenţe, după decenii de contribuţie la Sănătate şi eşti tratat ca un neavenit în sistemul patronat, tot de stat.
Până atunci, gândiţi-vă bine! Ce-i de făcut în 2024? Cu votul fiecăruia dintre voi!
Mai ieri, am mers la Caracal pentru a participa la festivităţile datorete celor 50 de ani de vagoane-marfă construite aici. O organizare bună, puţin mediocră din partea americanilor care deţin astăzi în portofoliu afacerea în cauză.
I-am privit atent pe amercianii din board-ul firmei acţionare şi nu am văzut decât interesul strict al acestora pentru dezvoltarea afacerii în sine, forţa de muncă – omul care o definşte – a lipsit din
