Din culisele unei „înalte” trădări

ATUNCI, în iulie 1978 s-a vorbit și nu prea despre CAZ. S-a comentat mai mult după 1989, ajungându-se până acolo încât CEL ÎN CAUZĂ să fie lăudat, iar cartea sa „O.R.” era luată ca reper pentru a înfățișa imaginea României.

În „slujba” adevărului istoric incontestabil însă, ACTUL trebuie reconsiderat ca TRĂDAREA săvârșită de un „șobolan” cum l-au numit, după, colegii săi din D.I.E, cu trăsăturile unui „asasin național” care „și-a vândut sufletul” încât pentru el nu mai există „cale de întoarcere” în istoria patriei, indiferent de „TIMPURI”.
Acest „caz” cocoțat în ierarhie până la adjunct al D.I.E, secretar de stat în M.A.I, dar mai ales CONSILIER PERSONAL al lui CEAUȘESCU pe probleme de securitate a stârnit și fără îndoială va stârni controverse privind poziția și „misiunea” lui în contextul unor evenimente mai puțin cunoscute de publicul larg.

Născut în 1928 în București, în 1951 se retrage de la Facultatea de Chimie pentru a se încadra la „CONTRASPIONAJ”, departament al securității de unde va fi transferat la INFORMAȚII EXTERNE în anul 1956.
Începând cu 1960 a „călătorit” frecvent în OCCIDENT, mai ales la FRANKFURT, unde „apare” ca rezident al S.R.I. A avut o ascensiune rapidă astfel că între 1966-1972 este promovat, avansat la rang de secretar de stat al M.A.I și prim-adjunct al D.I.E.
În anii ’70, CAZUL a căpătat încrederea lui CEAUȘESCU, devenind în cele din urmă unul dintre „angajații” săi cei mai apropiați. Unii spun că un „motiv” ar fi fost acțiunile împotriva „emigrației” de la EUROPA LIBERĂ (Vlad GEORGESCU, Monica LOVINESCU etc).

Există însă o „întâmplare” mult mai semnificativă pe care am aflat-o de la un OM de care m-a legat o solidă prietenie de când l-am cunoscut până „finalul său”. Era redactor-șef la prestigioasa revistă „LUMEA” și în același timp director general la AGERPRES.
S-a afirmat în LUMEA POLITICĂ a vremii, încât până și „familia CONDUCĂTORILOR” îi aprecia calitățile de eminent „EXTERNIST”, fapt pentru care a făcut parte din toate delegațiile CONDUCERII SUPERIOARE în vizitele pe PLANETĂ.
Dar, asta, până când, după o întrunire în apartamentul prietenului său, și el strălucit comentator de politică externă, RADU PASCAL, cu ocazia CRĂCIUNULUI au început necazurile „venite de sus”. În acea seară fatidică, după întâlnirea cu pricina, fiica PREȘEDINTELUI ar fi „fugit” de bunăvoie, cu un ziarist de la LUMEA, M.M.
A urmat un SCANDAL ENORM soldat cu demiterea multora de la LUMEA, în frunte cu ȘEFUL, numai că acest scandal ar fi fost „pregătit” și monitorizat, „evenimentul” căderii de cel de care vorbesc în articol, mai ales că fiica lui, DANA P. a apărut ulterior ca un NUME NOU la revista LUMEA.

În vara anului 1978, serviciul român de contrainformații l-a informat pe CEAUȘESCU că RESPECTIVUL era deja RACOLAT de spionajul unei MARI PUTERI, numai că LIDERUL refuza să creadă.
RESPECTIVUL – aflând că este urmărit, pe 23 IULIE 1978 s-a dus în R.F.G. învocând că discută cu partenerii de aici posibilitatea de a produce în ROMÂNIA avionul FOKKER. Interesant că fiica lui, DANA, cu vreo două săptămâni revenise în BUCUREȘTI, unde s-a căsătorit cu un cetățean român, iar SOȚIA sa a rămas în CAPITALĂ – deci familia era în țară. RESPECTIVUL, însă, ajuns în R.F.G în 27 IULIE 1978 s-a dus la AMBASADA MARELUI de la BONN, unde a fost „pescuit” acordându-i-se AZIL POLITIC și transportat „discret” la NOUA DESTINAȚIE.
Serviciile românești au aflat, după câteva zile, mai ales că pe 8 AUGUST gazeta vest-germană DIE WELT a difuzat știrea. Pe 9 august, autoritățile noastre au făcut percheziții la domiciliul CAZULUI unde au descoperit un întreg instrumentar de spionaj, arme – un adevărat arsenal, numeroase obiecte de preț și valută din diferite țări ale lumii.

Pe 10 august, administrația de peste „BALTĂ” a confirmat fuga RESPECTIVULUI. BUCUREȘTIUL, pe 15 august a mutat soția și fiica FUGARULUI într-o locuință situată la periferia orașului. Pe 17 august, secția militară a TRIBUNALULUI BUCUREȘTI – SUPREM l-a condamnat pe FUGAR în contumacie la PEDEAPSA CU MOARTEA pentru trădarea patriei.
CEAUȘESCU a fost foarte afectat de trădarea „acestei persoane” în care avea deplină încredere, dar a luat imediat măsuri categorice, pentru ca situația să redevină la normal, lucru considerat încheiat în decembrie 1978.

1.) A avut loc o serioasă epurare a unor cadre de nivel înalt, înlocuite cu altele de încredere la M.A.I, D.S.S, D.G.I.E, al cărui nume a fost schimbat în C.I.E, BRIGADA S.D, ȘCOALA DE SECURITATE – BĂNEASA etc.
2.) A efectuat schimbări foarte importante și în rândul personalului din străinătate, mai ales printre diplomați.
3.) A retras din cadrul spionajului extern pe acei „LUCRĂTORI” care ar fi putut fi cunoscuți de TRĂDĂTOR.

Pe de altă parte, „ÎNALTA TRĂDARE” a „provocat” consecințe majore la nivelul țării:
1.) „TRĂDAREA” a influențat negativ imaginea țării în străinătate, mai ales în contactele cu țările din OCCIDENT.
2.) A scăzut credibilitatea ROMÂNIEI ca partener al TRATATULUI DE LA VARȘOVIA, cât și în cadrul blocului sovietic, încât conducerea românească n-a mai reușit să-și recapete încrederea de care se bucura până în 1978.
3.) A crescut în intensitate atmosfera de suspiciune la toate nivelurile administrației de partid și de stat și nu mai puțin în serviciile speciale.
4.) E un adevăr că în următorii ani s-a accelerat procesul de atragere a unor membri ai familiei (inclusiv la OLT) la actul de guvernare a partidului și statului ceea ce i-a determinat pe „răuvoitorii” externi să vorbească de un „SOCIALISM într-o singură familie” (cu trimitere la vechea teză sovietică a „socialismului într-o singură țară”).

Precizez, însă, că la OLT, CEAUȘESCU a dispus că cei „promovați CUMNATUL, NEPOTUL și SORA să „vină” pe posturi vacante pentru a nu înlocui pe cineva. Astfel, doamna ELENA BĂRBULESCU a venit în 1982 pe postul de inspector școlar general adjunct liber, ocupat prin interimat de titulara postului de inspector la perfecționare pe care a revenit, de drept, căci eu eram la curent, din vreme, cu viitoarele mișcări de cadre și „pregătisem” mișcarea.
Și, cu toate astea, în deceniul al 9-lea al secolului trecut CONDUCEREA ROMÂNEASCĂ s-a confruntat cu probleme și dificultăți foarte mari, care, pe fondul celor ce se petreceau și în celelalte țări socialiste, deschideau drumul spre DECEMBRIE 1989.

Profesor,
ION PĂTRAȘCU
Slatina, Olt