REVOLUȚIONÂND ÎNVĂȚĂMÂNTUL REDRESĂM ROMÂNIA!

       Continui ca, după 32 de ani, să fiu nedumerit pentru modul cum este „etichetată” ROMÂNIA și de cum este „tratată” în ultima vreme…

Este luată în „bambara”, când de la Vest, când de la Est, când de la „CENTRU”, când de la „MARGINE”, încât românii sunt tot mai mult debusolați în timp ce FACTORII RESPONSABILI ai țării fac pe „MUTU”. Am ajuns să mă întreb cine mai poate salva ROMÂNIA  de la umilință și desconsiderare, căci pentru clasa politică, până acum, nu a existat CINSTE, ONOARE, RESPECT pentru cuvântul dat, iar ziarele, revistele, posturile de radio și TV au abandonat, aproape cu totul, o asemenea problemă fundamentală, căzând în capcana jocului strict politic. Poate greșesc, dar nu cumva cercuri străine, interesate, împreună cu structurile politice și de conducere de la „noi” facilitează o asemenea „atmosferă”.
Și, totuși…

Am fost întotdeauna convins că ÎNVĂȚĂMÂNTUL – ȘCOALA, trebuie să fie „MECANISMUL INGENIOS” pentru a produse tipul de ADULT de care societatea are nevoie astfel ca acesta să „controleze și să conducă” cu succes „complexele” economice și sociale. Numai un ÎNVĂȚĂMÂNT REVOLUȚIONAR, într-un mediu înconjurător atât de rapid schimbător va crea „INSTRUMENTELE INTELECTUALE” capabile să redreseze ROMÂNIA și să contureze conștiințele necesare unei noi ATITUDINI FAȚĂ DE VIITOR și de ROLUL VIITORULUI PENTRU PREZENT.
Tocmai din acest considerent, AZI-ACUM, PUTEREA are obligația de a declanșa o EFECTIVĂ REVOLUȚIE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT, înțelegând că ACUM, ca niciodată în ISTORIE, VIITORUL OMULUI depinde de nivelul și calitatea studiilor sale. În acest scop, trebuie creat un ÎNVĂȚĂMÂNT de maximă calitate căutând metodele și obiectivele pentru VIITOR.

Societatea românească trebuie orientată spre a avea o atitudine realisată față de TRECUT, PREZENT și VIITOR, căci VIITORUL are nevoie de un NOU TIP DE OM. Învățământul românesc de după al II-lea război mondial a fost mecanismul ingenios care a produs tipul de adulți de care ROMÂNIA avea nevoie, asigurându-i progresul și respectul în EUROPA și în LUME. Astăzi, însă, cu toată indulgența, admit că ÎNVĂȚĂMÂNTUL n-a reușit să se adapteze la cerințele „începutului de mileniu” și, și din acest motiv, el, învățământul românesc a rămas în urmă în raport cu EXIGENȚELE PREZENTULUI și mai ales ale VIITORULUI.

Pornind de la această crudă realitate se cuvine să înțelegem de ce este necesară „O NOUĂ REVOLUȚIE a ÎNVĂȚĂMÂNTULUI” cu obiective, metode și tehnici care să pregătească OAMENI care să-și poată croi EXIGENȚA într-o realitate cu schimbare rapidă și să sperăm pozitivă în ROMÂNIA. Precedenta revoluție școlară s-a desfășurat în deceniul al VIII-lea din secolul trecut, cu succes, și a asigurat creșterea calității: învățământul liceal, organizat pe două trepte, ridicarea eficienței învățământului tehnico-profesional, stimularea calitativă a ciclului primar, prin lichidarea repetenției și altele, în contextul unei ORIENTĂRI ȘCOLARE și PROFESIONALE, racordată la perspectivele social-economice.

Revoluția școlară are ca obiectiv fundamental, urmărit zi de zi, lecție de lecție, acela de a spori „CAPACITATEA de ADAPTARE” a individului – elev, student, pentru ca acesta să se poată „adapta” repede și ușor la „NOUTATEA PERMANENTĂ” și capabil a discerne tipul de EVENIMENTE ce vor surveni.
Pentru asta, DASCĂLII care vor fi „construiți” trebuie să înțeleagă atât TRECUTUL și PREZENTUL, dar mai ales trebuie să învețe să anticipeze VIITORUL cu ritmul și sensul schimbărilor ce le va aduce. În acest scop, un rol uriaș îl au proiectele cu privire la tipurile de munci, de profesii, de vocații și de trăiri și sentimente de care societatea românească va avea nevoie în următorii 20-30 de ani. Pe această bază se poate deduce natura BAGAJULUI COGNITIV ȘI AFECTIV de care va fi nevoie pentru „oamenii de mâine” ce vor munci și trăi într-o societate românească, să sperăm, cu o evoluție sănătoasă.

Numai că, asemenea SARCINI și MISIUNI nu trebuie lăsate doar pe seama dascălilor, ci este nevoie, nici mai mult, nici mai puțin, de o MIȘCARE DE MASĂ sensibilă la problemele VIITORULUI. Ca urmare, ar fi util ca în fiecare INSTITUȚIE ȘCOALARĂ și în fiecare comunitate să existe un „CONSILIU AL VIITORULUI” format din dascăli și reprezentanți ai autorităților în drept care să proiecteze „VIITORURI PRESUPUSE” și să definească reacțiile educaționale coerente față de acestea. Astfel s-ar reuși să se găsească calea de a se ieși din impasul în care se află învățământul, în special cel liceal și superior românesc, încât tinerilor de aici să li se modeleze și asigure VIITORUL în ROMÂNIA.
Totodată, acelor DASCĂLI care, tot mai mulți recunosc „deprecierea” învățământului, în special LICEAL și SUPERIOR, le va asigura o anumită PUTERE ca împreună cu PĂRINȚII și COMUNITATEA (autorități, oameni „pricepuți”, oameni de știință, consilieri etc) să determine FACTORUL POLITIC ROMÂNESC să sprijine  „REVOLUȚIA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT”.

Această NOUĂ REVOLUȚIE presupune din start două lucruri:

– Un punct de plecare logic cu o finanțare de cel puțin 6% din PIB;

– O orientare consecventă în problemele de CONȚINUT și BAZA DIDACTICO-MATERIALĂ.

Întrebarea care s-ar pune se poate formula simplu: CUM? O asemenea REVOLUȚIE ȘCOLARĂ presupune în principal 3 obiective ale unei CONCEPȚII MODERNE EUROPENE ce derivă din secolul XXI.
1. O STRUCTURĂ ORGANIZATORICĂ EFICIENTĂ, FUNCȚIONALĂ;
2. „REVOLUȚIONAREA” PLANURILOR, PROGRAMELOR și MANUALELOR ȘCOLARE;
3. ORIENTAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI SPRE VIITOR.

1. Locul cel mai potrivit pentru a instrui și educa a fost și rămâne ȘCOALA cu sublinierea că dacă vrem ca ÎNVĂȚĂMÂNTUL să reproducă fidel societatea de mâine – ȘCOALA trebuie să renunțe la anacronisme și „practici” depășite.

În același timp, FAMILIA, PĂRINȚII să-și asume responsabilități mai mari și bine-intenționate în favoarea propriilor copii. În consecință, ar fi util un fel de „CONTRACT de STUDII” între părinți și elevi pe de o parte și școală pe de alta, cu atribuții bine precizate pentru ambele părți în contextul unei noi legislații privind învățământul, educația, care se pregătește.
În prezent, ELEVII fac parte dintr-o structură standard – CLASA – care s-a dovedit eficientă și utilă, numai că realitatea, în foarte multe situații, evidențiază de pe acum nevoia unor CLASE cu mai puțini elevi, unde să se alterneze cu ușurință MUNCA ÎN GRUP și MUNCA INDIVIDUALĂ. Asta, pentru că în viață, ELEVII DE AZI se vor întâlni cu situații pe care le vor înfrunta SINGURI. În principal, ȘCOALA va trebui să EXPERIMENTEZE situații mult mai variate pentru a ușura ADAPTAREA ULTERIOARĂ LA VIAȚĂ.

2. ETERNA PROBLEMĂ a PROGRAMELOR ȘCOLARE și a SUPRAÎNCĂRCĂRII s-ar putea soluționa plecând de la premiza inversă: nimic nu trebuie inclus în programă, dacă nu are legătură cu VIITORUL. Dacă asta presupune suprimarea unei părți din programă, atunci așa să se procedeze, fără însă a neglija total TRECUTUL. Dacă, depildă, CITITUL, SCRISUL, MATEMATICA, INFORMATICA și tot așa, sunt absolut NECESARE, trebuie recunoscut și că MILIOANE DE ELEVI „petrec” ore prețioase „TOCIND” cunoștințe care NU LE TREBUIE sau, oricum, utilitatea lor viitoare este mai mult decât discutabilă.

Actualele programe școlare se bazează prea puțin pe o înțelegere a VIITORULUI, pe o cunoaștere a capacității de care va avea nevoie în viață. De aici URGENȚA celor care conduc ÎNVĂȚĂMÂNTUL de revizuire a programelor, astfel ca UNELE ASPECTE să fie menținute, iar SCHIMBĂRILE să fie introduse TREPTAT, asta constituind un mod de reînoire a lor din TIMP în TIMP. În același sens pozitiv este necesară îmbunătățirea periodică a CURRICULEI care se „ÎNVECHEȘTE”, la fel și cu mare exigență, trebuie procedat și cu manualele școlare.

Paralel cu acest „EFORT” se impune și un „ALTUL”, acela de îmbunătățire a „TEHNICILOR de LUCRU” pornind de la abordarea unui nou concept de „STUDIU”. Este lesne de înțeles că în timp, multe cunoștințe vor deveni perisabile și tocmai de aceea ȘCOALA de MÂINE trebuie să predea nu numai „DATE” și „INFORMAȚII”, ci și modul de a le manipula. Elevul trebuie să învețe cum să renunțe la vechiile idei, cum și când să le înlocuiască, cu alte cuvinte, ELEVUL TREBUIE SĂ ÎNVEȚE CUM SĂ ÎNVEȚE. Mâine, ANALFABET nu va fi cel care nu știe să „citească”, ci cel care nu a învățat cum să învețe.
Astfel, elevul de azi, adultul de mâine, va fi un BUN PROFESIONIST, util societății, dacă va ști și să stabilească și mențină relații umane rodnice. Totodată, el va ști să aleagă, pe parcurs, când fie e cazul, fie este necesar, OPȚIUNEA care corespunde cel mai bine VALORILOR SALE.

3. Dacă vrem ca ELEVII și STUDENȚII să se adapteze cu mai mult succes la schimbările ce se vor petrece, trebuie să le accentuăm simțul viitorului. Sigur că n-are cum să fie o „moștenire a viitorului”, dar se pot „prefigura” modalități de „a obliga” mintea tânărului să se îndrepte spre VIITOR, formându-le în acest fel o „conștiință a viitorului”. În acest scop ar putea fi un EVANTAI de materii de studiu facultative, bazate pe supoziții temeinice cu privire la nevoile viitoare.
Specialiști de talie ar putea elabora „proiecte” de viitor care să aibă în vedere „POSIBILUL”, destinate să-i pregătească pe tineri pentru a gândi și dezbate probleme care nu există acum, dar care se pot ivi în viitor. În acest fel ar „deveni” capabili să facă față unor situații neprevăzute, legate, depildă, de viața… în COSMOS, viața subacvatică, comunicarea cu viața… „EXTRATERESTRĂ”, ca să nu mai vorbim de o teribilă diversificare a profesiilor.

Așadar, ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC poate și trebuie să „treacă” la timpul VIITOR, căci ELEVII și STUDENȚII de azi vor trăi și munci și simți ÎN VIITOR, făurind, cred, o societate românească prosperă, demnă de unul din cele mai vechi popoare din EUROPA – poporul ROMÂN.

Profesor
ION PĂTRAȘCU
Slatina – Olt