După ce a câștigat, la pas, campionatul în Liga a IV-a, și s-a impus și în finala județeană a Cupei României la fotbal, Oltul Curtișoara, a disputat, sâmbătă – 18 iunie 2022, pe stadionul Tineretului din localitate, manșa tur a barajului de promovare în Liga a III-a, în compania celor de la Cozia Călimănești…
Gazdele, de la Olt, prin antrenorii Iulian Mitrache și Ion Pîrvulescu, au aliniat o formație de start cu Stănciulescu în poartă și jucătorii de câmp: Covercă, Răcăleanu, Ungureanu, Preda, Tudor, Neagoe, Jianu, Nichita, Bîra, Andronache. Au mai jucat: Furtună, Zamfir și Marcu.
Așa cum era de așteptat, partida a început cu un ușor echilibru, după care gazdele cu un joc de multe ori spectaculos, au reușit să-și impună superioritatea valorică cu pase precise, acțiuni rapide și ocazii importante care aveau să prevestească cele două goluri venite până la pauză, reușite semnate de Răcăleanu și Andronache în minutele 30 și 42. După pauză, ambele echipe au reușit să mai puncteze câte o dată, scorul final 3-1 pentru curtișoreni, fiind mai mult decât promițător și dătător de speranțe în vederea promovării în Liga a III-a.
De remarcat că la meci au asistat numeroși cetățeni din localitate, oficialități și persoane din lumea fotbalului județean și nu numai, alături de primarul comunei Curtișoara, suporterul numărul unu al formației pe care o susține necondiționat, un proiect reușit în care a crezut neîncetat.
Rămâne de văzut cum va decurge returul acestei finale, programat sâmbătă – 25 iunie 2022, de la ora 17:30, și dacă formația curtișoreană va obține biletele în Liga a III-a, acolo de unde, recent, o altă echipă județeană – CSM Slatina, a reușit să promoveze în Liga a II-a.