Acasă Actualitate Siminica Mirea: „PSD simplifică procesul de adopție în România”

Siminica Mirea: „PSD simplifică procesul de adopție în România”

24

Senatorul Siminica Mirea scrie, pe pagina de socializare, că Partidul Social Democrat vine în sprijinul copiilor aflați în situația de risc și la familiile vulnerabile prin realizarea unui sistem informatic naţional.
„Partidul Social Democrat simplifică procesul de adopție în România, realizând în premieră, o centralizare la nivel național cu privire la copiii aflați în situația de risc și la familiile vulnerabile.
În acest sens, ministrul PSD al Familiei, Tineretului și Egalității de șanse a semnat contractul aferent realizării sistemului informatic național în care vor fi incluși toți acești copii. Astfel, instituțiile din domeniul protecției copilului și adopției vor avea acces la o platformă digitală, oferind informații despre situația copiilor, iar procesul de adopție va fi mai ușor și eficient de parcurs de către parinții adoptatori și autortăți.
Sistemul va sta la baza Legii prevenirii separării copilului de familie și a Observatorului Național al Copilului. Sistemul Informatic Național va înlocui actualele baze de date și arhive electronice folosite de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
Proiectul prezentat are valoarea de 9 milioane de euro, dintre care aproape 8 milioane de euro sunt reprezentate de fonduri europene nerambursabile Noul sistem informatic va fi gata până la jumătatea anului viitor!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.