El, Hristos, sigur da! Noi.. Nu! Noi am rămas în mormântul pandemiei și piatra pusă la ușă a rămas nerăsturnată. A început procesul biologic, suntem înghițiți de întuneric, praf și cenușă ne-am făcut. Până și paznicii de la ușa mormântului nostru, nu înspăimântați de cele văzute au fugit, nu…plictisiți de „nimicul” care nu se întâmpla, au plecat la ale lor alte probleme.
Cam așa este situația noastră astăzi. Un mormânt continuu, lipsit de orice legătură cu VIAȚA care este Dumnezeu.
În zilele cuprinse între Sâmbăta lui Lazăr și Înviere, Biserica, cu popii ei cei blamați la fiecare colț de stradă, ne cheamă la ieșirea din mormânt, asemenea lui Lazăr. Da! Acel Lazăr, mort de 4 zile, despre care și sora sa, parte a familiei sale, spune că avea „miros greu”. La auzul chemării lui Dumnezeu, însă, Lazăr se ridică din mormântul acela și iese afară la tot ce înseamnă viață. Mă întreb și, bineînțeles, vă întreb, cât credeți că o să mai strige Hristos la noi? De câte ori să ne mai roage?
Este dureros să ajungă Dumnezeu să se roage de noi să înviem! Pandemia a fost poate dușul rece de care oamenii au avut nevoie să înțeleagă odată pentru totdeauna, că nu suntem nemuritori și veșnici. Că prin atitudinea de „cine sunt eu” sau „ce fac eu” omul nu demonstrează ceva. Un „nimic” de virus ne-a băgat timp de doi ani într-un mormânt din care pur și simplu refuzăm să ieșim. Nu vrem să auzim chemarea și stăm asemenea lui Lazăr cel de dinainte de a auzi glasul lui Hristos.
Am ales această comparație pentru că ni se potrivește în toate. Cât ești în viață toți sunt pe lângă tine. Unii să se bucure de prezența ta, alții să profite de ea dar când ajungi într-un mormânt singurii care te mai „suportă” sunt cei ai tăi. Acolo, la mormânt omul poate să înțeleagă limitările sale din viață. Doar acolo omul poate să conștientizeze că a fost un banal administrator al vieții sale nu un stăpân al ei. Stăpânul este cel care ne roagă să ne trezim astăzi și să ieșim afară. El este cel care suspendă orice legi naturale pentru noi.
Lazăr aude dincolo de moarte glasul lui Dumnezeu pentru că el Îl cunoștea pe Stăpânul care este Hristos. La noi nu ajunge chemarea tocmai din lipsa acestei cunoașteri. Pentru omul care vine la Biserică este mai important orice altceva decât să Îl caute pe Hristos. Vă surprind?! De ce ?! Nu ați văzut oameni care vin la Biserică doar pentru că au ei nevoie de ceva? Doar pentru că trebuie să îl „oblige” pe preot să le facă nu știu ce pomeniri pentru că „așa trebuie” sau pentru că „așa spune lumea” ?!
Sigur îi cunoașteți pe aceștia : sunt cei care vin doar la sărbători și vin să „deranjeze” nu să audă! Sunt cei care vorbesc cu neamurile și cei cărora atunci li se cuvine totul, sunt cei pentru care slujba durează prea mult și cei pentru care plictiseala este ceva normal. Ei sunt cei din morminte și din păcate sunt mulți!
Pentru aceștia și pentru noi Hristos strigă! Pentru unii și alții Hristos alege Crucea și moartea ca apoi să ne învețe să Înviem. Noi, unii și alții suntem chemați să simțim anul acesta o altă Înviere! Una reală, cu răsturnări de pietre de pe la ușa sufletelor, cu ieșire din mirosul greu de acolo la întâlnirea cu Dumnezeu.
Hristos a Înviat pentru toți cei vii și cei morți fie la propriu, fie la figurat : „și celor din morminte, viață dăruindu-le”. Haideți să auzim împreună chemarea lui Hristos la Înviere anul acesta! Au fost suficienți doi ani de mormânt!
Hristos a Înviat a treia zi … noi măcar după doi ani ….
Alin Bolboașă Șofaru
